Clubul Rotary Botoșani a anunțat câștigătorii Burselor școlare „Profesor Doctor Constantin Manolache” oferite pentru anul școlar 2025-2026, în cadrul unei conferințe de presă.
La eveniment au fost prezenți bursierii
Sărbătorile de iarnă aduc la Dorohoi un eveniment special, plin de emoție și bună dispoziție. „Crăciunul Reginei” este un concert caritabil organizat de elevii Liceului „Regina Maria”, care îmbină muzica, tradițiile
După aproape 20 de ani de așteptare, Ministerul Educației vine cu o nouă propunere de programă pentru limba română adresată elevilor claselor a IX-a. O propunere care nu include autoare, literatură contemporană și nici texte de actualitate
În data de 9 decembrie, la ora 18.00, Sala Teatrului din Dorohoi s-a dovedit a fi încă o dată neîncăpătoare pentru de părinții, bunicii și copiii care au venit să urmărească a doua parte a spectacolului “Carnavalul zăpezii”,
La începutul lunii decembrie au fost anunțate rezultatele finale ale Concursului Național de Chimie „Academician Cristofor Simionescu”.
Elevii Colegiului Național ”Grigore Ghica” Dorohoi au primit premii și mențiuni,
Ministerul Educației, condus de Daniel David, a emis un ordin care limitează timpul pe care elevii îl pot petrece cu temele acasă: o oră pe zi pentru învățământul primar și maximum două ore pentru celelalte niveluri preuniversitare,
Ediția a XXVI-a a concertului tradițional „Carnavalul Zăpezii” a readus farmecul iernii pe scena Sălii Teatrului din municipiu, reunind peste 300 de elevi ai Clubului Copiilor din Dorohoi și ai altor instituții partenere. Evenimentul,
Ministerul Educației a stabilit, pentru prima dată, un set de reguli unitare privind temele pentru acasă. Ordinul semnat de ministrul Daniel David introduce limite de timp, interdicții explicite și diferențieri clare în funcție de nivelul
Ziua de 4 decembrie 2025 a fost una specială pentru comunitatea din jurul Școlii Gimnaziale nr. 1 Suharău. Devenită deja tradiție, fiind la al 25-lea asemenea eveniment, școala noastră, patronată spiritual de Sf. Ierarh Nicolae, ocrotitorul copiilor
Ediția a XIII-a a Concursului “Academician CRISTOFOR SIMIONESCU”, organizat de Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului “Cristofor Simionescu” din cadrul Universității Tehnice ”Gheorghe Asachi” din
„Gesturile simple luminează chipurile oamenilor, de aceea zâmbetul poate schimba ziua și chiar omul căruia i-l dăruiești...gratis. Bucuria și iubirea dăruită nu se epuizează ci, cu cât le oferi mai mult și mai des, cu atât
Concertul tradiţional de sărbători „Carnavalul Zăpezii”, ediţia a XXVI-a, organizat de Clubului Copiilor Dorohoi cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani şi al Primăriei municipiului Dorohoi, în parteneriat cu
În perioada 24 – 28 noiembrie 2025, în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC), la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi s-a desfășurat Campania „Săptămâna legumelor și fructelor
Polițiștii din Nicșeni au desfășurat o activitate informativ-preventivă cu școlarii și preșcolarii din cadrul Școlii Gimnaziale „Mihai Constantineanu” Dorobanți și Grădiniței Dacia.
Aceasta a avut drept scop formarea
În data de 25 noiembrie 2025, la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Botoșani a avut loc evenimentul cultural „Muzeu pentru o zi”, o manifestare dedicată valorilor literare și umane ale marelui poet Mihai Eminescu.
Evenimentul
Cu ocazia Zilei Naționale a României, elevii și profesorii de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi au desfășurat o activitate emoționantă și plină de semnificație, reunită sub titlul „O țară, un drapel,
Cu ocazia Zilei Naționale a României, Grădinița cu P P Nr. 8 din Dorohoi, structură a Grădiniței „Ștefan cel Mare și Sfânt”, a îmbrăcat straie de sărbătoare. Sub îndrumarea doamnei director Dupu Anișoara
Proiectul „Românie, mândru plai”, desfășurat la Școala Gimnazială ”A. I. Cuza” Dorohoi, a fost dedicat Zilei Naționale a României, oferind preșcolarilor de la Grupa Mare A – „Piticii- voinicii”,
Astăzi, premergător zilei de 1 Decembrie, elevii clasei a II-a B de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi, coordonați de prof. Romanescu Adriana și preșcolarii grupei Licuricii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 8 Dorohoi
În preajma Zilei Naționale a României, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 6 structură a Seminarului Teologic Liceal Ortodox ,,Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi, a găzduit o activitate de suflet, intitulată „Români mici