Dorohoi News Logo

SOCIAL:

dorohoinews.ro O veste deosebită pentru comunitatea din Dorohoi: Camelia Topală se numără printre finaliștii celei de-a XII-a ediții a Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate recunoașterii
dorohoinews.ro La sfârșitul lunii ianuarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani erau înregistrați 4.147 șomeri (din care 1.757 femei), rata șomajului fiind de 3,77% în creștere ușoară față
dorohoinews.ro Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a efectuat o nouă tranșă de plăți pentru 29.120 de beneficiari ai tichetului de energie, reprezentând sprijin acordat pentru achitarea facturilor de energie electrică
dorohoinews.ro La data de 16 februarie 2026,  Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani a primit o scrisoare de mulțumire din partea unui cetățean, prin care își arată recunoștința pentru soluționarea cu operativitate a unui dosar penal privind
dorohoinews.ro În luna ianuarie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani un număr total de 144 persoane. Din totalul
dorohoinews.ro Educația nu se rezumă doar la transmiterea de cunoștințe teoretice între pereții unei săli de clasă, ci reprezintă un proces continuu de modelare a caracterului. O dovadă elocventă a acestui crez a fost activitatea extrașcolară desfășurată,
dorohoinews.ro Angajatorii aveau obligația de a solicita accesul în Registru până la data de 31 decembrie 2025, conform prevederilor Hotărârii de Guvern nr.295/2025 privind Registrul general de evidență a salariaților – REGES-ONLINE, precum
dorohoinews.ro Sediul Direcției de Asistență Socială Dorohoi intră într-un amplu proces de modernizare și consolidare printr-o finanțare de peste 7,5 milioane de lei. Direcția de Asistență Socială Dorohoi anunță semnarea contractului de finanțare
dorohoinews.ro Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România un total de 250 locuri de muncă vacante la această dată. Numărul de locuri,ocupațiile și condițiile de acces sunt după cum urmează: Croația–
dorohoinews.ro Când suni la 112? Ce spui când suni la 112? Și, mai ales, când este cu adevărat o urgență? La aceste întrebări, dar și la altele asemănătoare, au aflat răspunsul, astăzi, peste 100 de copii de la Școlile Gimnaziale nr.
dorohoinews.ro Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a virat fondurile necesare pentru plata principalelor beneficii de asistență socială aferente lunii ianuarie 2026, destinate unui număr de 81.899 de beneficiari, în
dorohoinews.ro Potrivit datelor rezultate din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante, la data de 09.02.2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani sunt înregistrate 266 locuri de muncă
dorohoinews.ro Potrivit datelor rezultate din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante, la data de 02.02.2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani sunt înregistrate 249 locuri de muncă
dorohoinews.ro Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani informează că, beneficiile de asistență socială vor fi virate în avans, ținând cont de faptul că data de 8 februarie 2026 (ziua obișnuită de plată) cade
dorohoinews.ro DOROHOI, 28 ianuarie 2026 – Barierele digitale dintre generații s-au diminuat astăzi la sediul Centrului nostru din Str. A. I. Cuza nr. 39. Într-o atmosferă caldă, marcată de aroma ceaiului și de dorința de învățare, 18 vârstnici
dorohoinews.ro În anul 2025, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani un număr total de 3.027 persoane. Din totalul persoanelor
dorohoinews.ro Potrivit datelor rezultate din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante, la data de 26.01.2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani sunt înregistrate 280 locuri de muncă
dorohoinews.ro Programul Toastmasters, oferit pentru prima dată și liceenilor din Flămânzi În februarie 2026 începe o nouă ediție a programului educațional „Tinerii învață să conducă”, aflat deja la a patra ediție consecutivă
dorohoinews.ro Potrivit datelor rezultate din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante,  la data de 19.01.2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani sunt înregistrate 277 locuri
dorohoinews.ro Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Botoșani informează că, până la data de 30.01.2026 inclusiv, solicitantii eco-schemelor din sectorul zootehnic, care prin cererea de plată depusă la Centrele
social de la 1 la 20 din 3135
<<<123456>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web