Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dorohoi, duminică 20 august, au oprit pentru control, pe strada Spiru Haret, în municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, de 39 de ani, din comuna Șendriceni.
Întrucât
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani au identificat, duminică 20 august, pe strada Primăverii, în municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 76 de ani, din municipiul Botoșani.
Întrucât emana
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Ștefănești, au fost sesizați duminică 20 august, de către un lucrător din punctul de frontieră Stânca-Costești, despre faptul că la ghișeul punctului de frontier s-a prezentat un bărbat, de
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni și Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomîrla au organizat duminică 20
Polițiștii botoșăneni au beneficiat de sprijinul celor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate fiind depistat un șofer pozitiv la testarea cu DrugTest și o tânără care avea asupra sa o tigareta confecționată artizanal
Duminică
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr 7 Darabani, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, sâmbătă 19 august, au observat un autoturism, pe drumul județean D.J. 293, în comuna
În ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventive pe raza întregului județ.
Astfel, au fost organizate 13 acțiuni punctuale, cu sprijinul jandarmilor, prilej cu care s-a acționat atât pentru
În această noapte, în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Nicolae Iorga, un autoturism condus de un tânăr, de 21 de ani, din comuna Stăuceni.
Întrucât
Polițiștii cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, joi 17 august, pe drumul comunal din comuna Vorniceni, un autoturism condus de un tânăr, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate s-a
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit joi 17 august, pentru control, pe drumul județean D.J. 291, în comuna Șendriceni, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 28 de ani, din comuna George Enescu,
În minivacanța prilejuită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a alocat efective suplimentare în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică la manifestările cultural-artistice
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlasinești au oprit, luni 14 august, pentru control pe drumul județean D.J. 296 B, în comuna Vlăsinești, un autovehicul care tracta o remorcă și nu aveau montate plăcuțe cu număr
Polițiștii botoșăneni, cu sprijinul jandarmilor au organizat luni 14 august, acțiuni punctuale pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională, pe toate liniile de competență.
Polițiștii de ordine publică,
Polițiștii botoșăneni, împreună cu jandarmi au desfășurat activități pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în rândul cetățenilor, fiind vizate cu precădere localurile publice si locurile în
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani - Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Săvenilor, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, din din municipiul Botoșani.
În urma
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuți Prut au depistat și reținut un cetățean moldovean, care a încercat să intre ilegal în România, peste râul Prut, cu intenţia de a găsi un
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetățean moldovean, care s-a prezentat la controlul de frontieră fără a deține un permis de conducere recunoscut
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost amendat de jandarmii botoșăneni cu 800 de lei, în dimineața zilei de sâmbătă, 12 august 2023, în jurul orei 04.00, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice în fața
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au oprit sâmbătă, 12 august 2023, pentru control, pe drumul comunal DC 68, în comuna Brăești, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 44 de ani, din județul Suceava,
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit sâmbătă, 12 august 2023, pentru control, pe drumul comunal din localitate, un autoturism condus de un tânăr, din județul Brașov.
În urma verificărilor