Polițișii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomîrla au oprit luni 7 august, pentru control, pe drumul județean D.J. 291 C, în comuna Hilișeu Horia, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 24 de ani, din comuna Mihai
Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani au organizat duminică, 06 august 2023, o acțiune de combatere a contrabandei cu țigări în zona de competență.
Pe timpul desfășurării acțiunii,
La data de 6 august 2023, în intervalul orar 13:00-14:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, împreună cu jandarmii au organizat o acțiune tip ”blitz”, în comuna Cristești, pentru prevenirea
Duminică 6 august 2023, în intervalul orar 07:00-11:00 polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu cei ai Biroului de Poliție Județean Transporturi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au finalizat cercetările într-un dosar penal, privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, comisă în luna mai 2022, în comuna Ungureni,
Duminică 6 august 2023, în intervalul orar 6:00- 09:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi și nr. 6 Pomîrla au organizat o acțiune
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu jandarmii au desfășurat duminică 6 august, activități preventive, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în zonele în care au fost
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit sâmbătă, 6 august 2023, în jurul orei 01:30, pe Bulevardul Victoriei, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un tânăr, de 29 de ani, din comuna Cristinești.
În
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit duminică, 5 august 2023, pentru control, pe drumul național, D.N. 29A, în orașul Darabani, un autoturism condus de un de 23 de ani, din municipiul Botoșani.
În urma testării
Un echipaj de jandarmerie a observat în dimineața zilei de duminică, 6 august 2023, în jurul orei 05.00, la volanul unei mașini aflată în deplasare pe strada Marchian din municipiul Botoșani, un tânăr din comuna Albești
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, la data de 4 august 2023, pe Calea Națională, în municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr, de 28 de ani, din orașul Darabani.
În urma testării
Un cadavru învelit în scotch a fost găsit lângă un lan de porumb, la limita dintre judeţele Suceava şi Botoşani.
Vineri, 4 august 2023, la orele prânzului, o femeie a observat un pachet suspect lângă un lan cu porumb
Un tânăr, de 35 de ani, din municipiul Botoșani, a fost depistat de polițiștii Biroului Rutier în timp ce conducea un autoturism, pe drumul județean D.J. 208 C, în localitate, fiind înregistrat de aparatul radar cu o viteză
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit în această dimineață pentru control, pe drumul județean D.J. 282, în comuna Drăgușeni, un autoturism condus de un bărbat, de 42 de ani, din aceeași localitate.
În
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis joi 3 august 2023, ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 19 ani, din comuna Curtești, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie.
Din
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de amenințare, comisă în luna mai 2022, de către un bărbat de 48 de ani, din orașul Săveni.
Din
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au oprit, miercuri, 2 august 2023, pentru control, pe drumul național D.N. 24 C, în comuna Ripiceni, o autoutilitară care transporta material lemnos, condusă de un tânăr,
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis, miercuri, 2 august 2023, ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 42 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetări, a
Polițiștii au identificat miercuri, 2 august 2023, un tânăr, de 27 de ani, din municipiul Botoșani, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Acesta a fost condamnat la 100 de zile de închisoare,
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au propus miercuri, 2 august 2023, înlocuirea măsurii controlului judiciar cu cea a arestului preventiv, în cazul unui tânăr, de 26 de ani, din comuna Mitoc, cercetat