La întâlnirea Întâistătătorilor din Bisericile Ortodoxe care a avut loc în perioada 16-27 iunie 2016 în Creta, şi la care a luat parte şi Patriarhul Daniel, s-a ajuns la concluzia că biserica ortodoxă interzice
O femeie a fost atacată de urs, pe când era cu vitele la păscut, în judeţul Suceava. Victima mergea pe un drum forestier, iar ursul s-a năpustit asupra ei, informează România TV.
Animalul a trântit-o la pământ şi
Vrem să eliminăm restricţiile privind nivelul de şcolarizare. Programator poţi deveni doar cu liceul.
Ministrul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, Marius Bostan, a susţinut, marţi, într-o dezbatere de specialitate,
Premierul Dacian Cioloş: După o perioadă de construcţie, guvernul intră într-o perioadă nouă, aceea a livrării rezultatelor. La începutul mandatului ne-am asumat câteva măsuri concrete, dar care să aibă impact şi consistenţă.
Prețurile alimentelor vor crește pe termen lung din mai multe motive, printre care eroziunea solului și creșterea populației pe plan global, este cea mai recentă declaraţie a ministrului agriculturii Achim Irimescu.
Acesta a mai spus că scăderea
Ministerul Mediului lucrează la un proiect de lege prin care valoarea taxei de salubritate plătită de cetățeni să fie stabilită în funcție de cât gunoi aruncă, iar în cazul în care colectează selectiv, aceasta va fi mai
Mii de primării din România vor fi în grevă marţi, timp de o oră. Grevă de o oră, în prima parte a zilei de mâine, în 1.850 de primării şi consilii locale şi judeţene din toată ţara.
Este încă un pas
Vânzarea terenurilor agricole către străini se discută în Parlamentul European. România pregăteşte o nouă lege.
Înstrăinarea terenurilor agricole din statele membre devine o problemă europeană pe măsură ce tranzacţiile
După dezastrul economic anunțat în acest an, guvernul Cioloș se confruntă și cu un val de proteste. Funcționarii din primării, consilii județele dar și medicii spun că vor protesta în perioada următoare. Evident, principala nemulțumire
Guvernul a modificat, prin ordonanţă de urgenţă, procedurile privind înregistrarea naşterilor, iar mamele care nu au acte de identitate vor putea obţine certificatul de naştere pentru copil în urma unei aprobări a primarului şi cu
Seismul a avut o magnitudine de 3.2 şi s-a produs la o adâncime de peste 140 de kilometri.
Cutremur cu magnitudine 3.2 în Vrancea, anunţă INFP. În luna iunie, în România au avut loc 14 cutremure, cu magnitudini între
Preşedinţii de comisii, liderii de grup şi membrii Biroului permanent ai Camerei Deputaţilor vor putea utiliza maşina de serviciu în perioda vacanţei parlamentare, potrivit unei hotărâri adoptate în şedinţa conducerii Camerei
Horoscopul lunii iulie aduce schimbări pentru fiecare zodie în parte, atât pe plan profesional, cât şi personal. Află ce surprize de proporţii ţi-au pregătit astrele pentru luna iulie în dragoste, carieră şi nu numai, în
Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o atenționare de tip COD GALBEN de instabilitate atmosferică accentuată. Avertizarea este valabilă începând de duminică, 3 iulie 2016, ora 14:00, până luni, 4 iulie 2016, ora
Practica prin care apicultorii oferă zahăr albinelor înseamnă falsificarea mierii, iar autoritățile trebuie să ia măsuri pentru a scoate de pe piață aceste falsuri, în condițiile în care, conform unei maxime, scopul unui Guvern
Zeci de studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi au fost săltaţi de procurori chiar de la facultate, după ce au susţinut examene. Dosarul este unul care vizează fapte de corupţie şi este instrumentat de Parchetul de pe
Persoanele care doresc să depună cereri pentru prelungirea sau reluarea concediului de creștere a copilului și plata indemnizației lunare se pot adresa, începând de vineri, 1 iulie 2016, Agențiilor Județene pentru Plăți și Inspecție
Noile facturi de gaze vor conţine mai multe informaţii, perioada în care se va putea face autocitirea este de minimum cinci zile lucrătoare, clienţii vulnerabili vor fi facturaţi doar pe baza consumului real, nu a celui estimat, iar, în
Agenţia Centrală americană de Informaţii a plătit României "milioane de dolari" pentru a găzdui închisori secrete, a afirmat o avocată miercuri, în prima zi a audierilor de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO),