Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei femei, Mitoșeru Elena-Lăcrămioara, din Botoșani. La data de 21.12.2025 a fost externată din cadrul Spitalului Județean Botoșani, însă nu a revenit la domiciliu.
Semnalmente:
La data de 29 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi împreună cei din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au organizat o acțiune pentru menținerea ordinii publice, prevenirea și combaterea faptelor
La data de 29 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în executare un mandat de supraveghere tehnică constând în reținerea, predarea și percheziționarea tuturor trimiterilor
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, la data de 28 decembrie 2025, pe numele unui bărbat, de 49 de ani, din comuna Frumușica, cercetat pentru comiterea infracțiunii
La data de 27 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, pe drumul public, din localitatea Săveni, un autoturism condus de către un tânăr, de 24 de ani, din comuna Drăgușeni.
În urma
La data de 28 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 39 de ani, din comuna Românești, cercetat sub aspectul comiterii
În perioada 24-27 decembrie 2025, aproximativ 130 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, acțiuni speciale au acționat zilnic și au fost alături de cetățeni în vederea asigurării unui climat de ordine și
La data de 24 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au identificat, doi tineri, de 18 și 25 de ani, care dețineau articole pirotehnice, categoria P1.
Asupra tinerilor au fost găsite aproximativ
La data de 24 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 66 de ani, din comuna Vorona, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii
La data de 22 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 23 de ani, din comuna Vlăsinești, cercetat sub aspectul comiterii
În perioada 16.12.2025 – 19.12.2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu specialiști din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Inspectoratulului
La data de 22 decembrie 2025, polițiștii botoșăneni au identificat, pe raza județului Botoșani, cinci tineri, cu vârste cuprinse între 16-20 de ani, care foloseau articole pirotehnice în scop de divertisment.
Asupra lor au fost
La data de 22 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe drumul public, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de către un bărbat, de 59 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât
La data de 21 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au organizat o acțiune pentru combaterea conducerii sub influența băuturilor alcoolice și drogurilor, pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză precum
La data de 22 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe strada 1 Decembrie, din orașul Darabani, un autoturism condus de către un tânăr, de 32 de ani, din comuna Hudești.
Întrucât
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Comunal Călărași au reușit identificarea autorilor unei infracțiuni de înșelăciune și recuperarea integrală a prejudiciului cauzat unui bărbat din comuna Călărași.
Din cercetările efectuate
La data de 19 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, în timp ce desfăsurau activități de control, pentru verificarea respectării legislației in ceea ce privește comercializarea produselor
La data de 20 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au identificat un tânăr, de 27 de ani, din comuna Albești, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Acesta
La data de 20 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a doi bărbați, de 38, respectiv 33 de ani, cercetați pentru săvârșirea
La data de 20 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au oprit pentru control pe DJ 291C, din comuna Șendriceni, un autoturism condus de un bărbat, de 66 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât