Dorohoi News Logo

INFRACTIONAL:

dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.10 Ștefănești au oprit vineri, 7 octombrie 2022, pentru control, pe Drumul Național DN 24 C, în comuna Manoleasa, un moped condus de un tânăr, de 27 de ani, din aceeași localitate.   În
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Corni au oprit vineri, 7 octombrie 2022, pentru control, pe DJ 208 H, în comuna Corni, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 23 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.  În
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase efectuează cercetări într-un dosar penal privind infracțiunile de nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase și  neluarea
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 29 de ani, care ar fi profitat de încrederea unei persoane și i-ar fi sustras autoturismul pe care l-a condus
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Secției de Poliței Rurală nr. 4 Dorohoi, au reușit miercuri 5 octombrie, identificarea unui bărbat, de 36 de ani, din municipiul Dorohoi, pe numele căruia era emis de către Judecătoria Dorohoi, un mandat de executare a
dorohoinews.ro Având în vedere cercetările care se efectuează într-un dosar penal privind infracțiunea de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice
dorohoinews.ro La data de 4 octombrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că în comuna Dângeni, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale.  În
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați luni 3 octombrie, cu privire la faptul că pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, s-a produs un accident rutier soldat cu victime.  Din verificările efectuate până în
dorohoinews.ro În această dimineață, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele a trei tineri, de 30, 19 și 20 de ani, din comuna Răchiți, cercetați sub aspectul comiterii
dorohoinews.ro Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţit Prut au descoperit asupra unui cetăţean letonian, un permis de conducere cu însemnele autorităților din Letonia, care s-a dovedit a fi fals. În data
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au oprit pentru control, duminică 2 octombrie, pe un drum comunal, din comuna Santa Mare, un autoturism condus de un bărbat, de 40 de ani, din aceeași localitate.  În urma testării
dorohoinews.ro Duminică 2 octombrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele a doi bărbați, de 41 și 27 de ani, din comuna Roma, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flamânzi au oprit sâmbătă, 1 octombrie 2022, pentru control, pe strada Speranței, din comuna Copălău, un autoturism condus de un tânăr,de 32 de ani, din aceeași localitate. La vederea
dorohoinews.ro Polițiștii botoșăneni au acționat sâmbătă, 1 octombrie 2022, pe raza orașelor Flămânzi, Ștefănești și Săveni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale comise cu violență și pentru prevenirea accidentelor rutiere
dorohoinews.ro O autospecială de poliție, la volanul căreia se afla un agent de poliție, din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani, în timp ce staționa regulamentar vineri, 30 septembrie 2022, în jurul orei 13:00, în afara părții
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni și Secția de Poliție Rurală nr.9 Vlăsinești, în această dimineață, au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară pe raza satului Negreni, com. Știubieni, la trei imobile
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au oprit miercuri 28 septembrie, pentru control, pe drumul județean DJ 292, din comuna Corlăteni, o autoutilitară condusă de un tânăr de 27 de ani, din comuna Baia, județul
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit miercuri 28 septembrie, pentru control, în comuna Adășeni, un tractor neinregistrat, condus de un bărbat de 47 de ani, din comuna Adășeni. Întrucât
dorohoinews.ro Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani a dispus marți, 27 septembrie 2022, măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, pe numele unui bărbat de 45 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au dispus marți, 27 septembrie 2022, măsura reținerii pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 20 de ani, din satul Iacobeni, comuna Dângeni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii
infractional de la 3361 la 3380 din 11045
<<<164165166167168169170171172173174>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web