În perioada 14-21 august, la Dorohoi, va avea loc cea de a VII-a ediție a taberei de jurnalism „Ai noștri tineri”. Până acum, tabăra a fost organizată la Ipotești, Şoldănești și Vorona.
Anul acesta a fost ales
O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina în care se afla a lovit un cap de pod, după care s-a răsturnat pe partea carosabilă. Accidentul s-a produs miercuri, 9 august 2023, pe raza localității Todireni. În
Află cine se sărbătoreşte astăzi 9 august 2023: Maria Simion - asistent medical Spitalul Municipului Dorohoi, Dan Ionescu - Dorohoi, Cristina Ionela Ignat - profesor la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob”
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași au prezentat în cursul zilei de astăzi primele imagini din șantierul de modernizare a DN 28B, Târgu Frumos - Botoșani.
Astfel, au fost executate lucrările de asfaltare
Organizatorii spectacolelor care vor avea loc cu ocazia Zilelor municipiului Dorohoi, își propun să realizeze un sondaj online, în vederea stabilirii programului. Astfel, cei care vor vota au posibilitatea de a alege artiștii ce vor urca
Să știi să acorzi primul ajutor sau cum să te comporți în diferite situații fie că e vorba de incendiu, inundații, cutremur sau descoperirea munițiilor rămase neexplodate, este foarte important. Și de aceea, indiferent de vârstă,
Un taxi a luat foc luni, 7 august 2023, în jurul orei 23:50, la scurt timp după ce a fost parcat în stația de taxiuri de vis-a-vis de Blocul Turn din Dorohoi.
Conducătorul auto a văzut că iese fum de sub bord și a încercat să
Află cine se sărbătoreşte astăzi 8 august 2023: Laura Băetu - Dorohoi, Ciprian Șoptică - preot Protopopiatul Dorohoi, Adrian Ciobanu - profesor Grupul Școlar Alexandru Vlahuță Șendriceni, Romică Bompa -
Pompierii dorohoieni au fost solicitați luni, 7 august 2023, pentru a interveni pe strada 1 Decembrie din Dorohoi.
Aceștia au fost solicitați prin serviciul de urgență 112 pentru a interveni într-un apartament situat la etajul trei în
După ce, în urmă cu câteva zile, hoții au furat bateria de la semaforul peste râul Siret, reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași au încuiat-o cu lacăt.
Aceștia au anunțat, luni, 7 august 2023,
Elicopterul SMURD a fost solicitat luni, 7 august 2023, pentru a prelua o femeie, în vârstă de 49 de ani, din Hudești.
Acesta a solicitat ajutorul cadrelor medicale de la Spitalul Municipal Dorohoi unde medicii au diagnosticat-o cu bloc
Copiii aflați în Tabăra Militară de Airsoft de la Agafton au început astăzi prima lor zi cu o înviorare condusă de elevii jandarmi aflați în practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani.
După înviorare,
Un incendiu a izbucnit, luni dimineață, 7 august 2023, într-o garsonieră situată la etajul IV al unui bloc de pe strada Aleea Parcul Tineretului, din municipiul Botoșani, cel mai probabil, din cauza unei lumânări aprinse care a fost
Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, luni, 7 august 2023, pe DN 29, Botoșani – Săveni. În eveniment au fost implicate două autoturisme în care erau trei persoane.
La
Pompierii botoșăneni au intervenit,luni dimineață, 7 august 2023, la un accident rutier produs pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani, în zona Spitalului de Copii. În eveniment au fost implicate trei autoturisme.
La
Află cine se sărbătoreşte astăzi 7 august 2023: Costas Lavinia - economist SC.Delta Con SRL, Marilena Liliana Hunea - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, preot Ștefan Bogdan Mihai - misionar protopopesc
Minora a fost identificată în seara zilei de sâmbătă, 5 august 2023, de polițiști, în zona unei păduri, din apropierea localității de domiciliu. Câinele polițist, specializat în căutare de persoane în mediul
Aproximativ zece tone de paie, care erau depozitate pe un câmp din localitatea Crăinicenii Vechi au ars, sâmbătă după-amiază, 5 august 2023, într-un incendiu. Doar intervenția promptă a pompierilor militari și voluntari a făcut
Află cine se sărbătoreşte astăzi 6 august 2023: Angel Ghiorghiu - Primar oraș Bucecea, fost Subsecretar de Stat, Mihaela Andrieș - inspector ANAF Dorohoi, Adriana Apetri - DAS Dorohoi, Denisa Landea - Dorohoi.
Peste 27 de tone de deșeuri plastice, reciclabile și gunoi menajer au ars în după-amiaza zilei de sâmbătă, 5 august 2023, în localitatea Satu Nou.
Incendiul s-a produs în interiorul Stației de sortare și transfer deșeuri