Dorohoi News Logo

INFRACTIONAL:

dorohoinews.ro La data de 21 mai 2022, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au organizat o acțiune pentru verificarea modului în care este respectată legislația privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi,
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis duminică, 22 mai 2022, ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 47 de ani, din comuna Drăgușeni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii
dorohoinews.ro În acest weekend, 21 și 22 mai, polițiștii botoșăneni au fost prezenți în teren acționând pentru  prevenirea faptelor antisociale și pentru asigurarea unui climat de ordine si siguranță publică.   Astfel,
dorohoinews.ro Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi-Prut efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie română, care a fost depistat conducând un ansamblu de vehicule fără drept. Totodată
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au acționat, marți 17 mai, în municipiul Botoșani și pe arterele județene aflate în zona de competență, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere și pentru responsabilizarea participanților
dorohoinews.ro La data de 17 mai 2022, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune, în municipiul Botoșani, pe linia prevenirii și combaterii comerțului cu produse ce poartă însemne identice
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Botoșani au emis ordonanță de reținere  pentru 24 de ore, sâmbătă, 14 mai 2022, pe numele unui bărbat de 44 de ani, din județul Neamț, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii
dorohoinews.ro Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca împreună cu lucrători vamali au descoperit, într-un autocar condus de un cetățean român, 60 de litri de alcool şi 1800 de ţigarete ascunse în
dorohoinews.ro La data de 12 mai 2022, polițiștii botoșăneni au organizat acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, creșterea vizibilității dispozitivului de ordine și siguranță publică și impunerea unui climat de siguranță rutieră. Astfel,
dorohoinews.ro La data de 11 mai 2022, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri au reușit identificarea unui bărbat de 48 de ani, din municipiul Botoșani, pe numele căruia era emis, de către Tribunalul Botoșani, 
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești, miercuri 11 mai, au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt calificat, din comunele Avrămeni și Vlăsinești.  În
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi au acționat în cooperare cu specialiști din cadrul Gărzii de Mediu și a Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi, sâmbătă 7 mai 2022, în
dorohoinews.ro În acest weekend, 7 și 8 mai, polițiștii botoșăneni au fost prezenți în teren acționând pentru  prevenirea și combaterea accidentelor rutiere și pentru asigurarea unui climat de ordine si siguranță publică.   Astfel,
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, la data de 5 mai 2022, pe numele unui tânăr de 20 de ani, din orașul Săveni care a fost surprins în flagrant delict, în timp ce
dorohoinews.ro La data de 5 mai 2022, polițiștii Biroului Rutier au acționat pentru prevenirea accidentelor rutiere care au ca principală cauză de producere, viteza excesivă.   Astfel, polițiștii au acționat în mediul rural, în comunele
dorohoinews.ro Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, în posesia a doi cetăţeni din Republica Moldova, trei cărţi de identitate româneşti care s-au dovedit a fi false.  În data
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au reușit joi 5 mai, identificarea unui tânăr de 29 de ani, din satul și comuna Mihăileni, pe numele căruia era emis, de către Judecătoria Dorohoi, un mandat de executare
dorohoinews.ro Un accident rutier a avut loc, în această dimineață, în localitatea Rădeni. În eveniment au fost implicate un autoturism și o autoutilitară. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. În schimb, autovehiculele au fost avariate.
dorohoinews.ro Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi şi a Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani, pe timpul unei misiuni în sistem integrat cu o patrulă aeriană din cadrul Inspectoratului General
dorohoinews.ro Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, în posesia unui cetăţean din Republica Moldova, un permis de conducere ce s-a dovedit a fi fals.  În data de 03 mai 2022, în
infractional de la 3481 la 3500 din 10883
<<<170171172173174175176177178179180>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web