Dorohoi News Logo

INFRACTIONAL:

dorohoinews.ro Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie R. Moldova asupra căruia a fost descoperită o carte de identitate românească falsă. În
dorohoinews.ro Poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial Botoșani efectuează cercetări în privința unui cetățean român care a fost descoperit transportând 420 pachete de ţigări de contrabandă. În data de 21 noiembrie
dorohoinews.ro La propunerea organelor judiciare, luni 22 noiembrie, instanța de judecată a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu, cu arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, a unui tânăr de 32 de ani, din municipiul Botoșani,
dorohoinews.ro În perioada 15-21 noiembrie 2021, polițiștii rutieri au acționat pe drumurile din județ pentru fluidizarea traficului rutier și pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În cadrul activităților
dorohoinews.ro Un bărbat în vârstă de 33 de ani va avea de achitat o amendă de 900 de lei, după ce sâmbătă seară a încălcat prevederile legale privind faptele de tulburare a ordinii publice într-un bar din municipiul Dorohoi. „Deranjat"
dorohoinews.ro Având în vedere cercetările care se efectuează într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt comisă în dauna unei societăți comerciale din comuna Dragușeni, la data de 19 noiembrie 2021, polițiștii
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Dorohoi au observat, miercuri 17 noiembrie, pe Drumul Județean DJ 292, în localitatea Broscăuți, un autoturism răsturnat pe partea carosabilă. Din verificările efectuate a reieșit faptul că, un
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, miercuri 17 noiembrie, pe Calea Națională, un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din municipiul Botoșani.  În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis, miercuri 17 noiembrie, ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 27 de ani, din Flămânzi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, cu sprijinul celor din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 și nr. 3 Botoșani și Hlipiceni au organizat luni 15 noiembrie, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit, luni 15 noiembrie, pe Șoseaua Iașului, din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de un bărbat de 36 de ani, din comuna Curtești, care circula cu viteză peste limita legală. În urma
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dorohoi-Biroul Rutier, au oprit pentru control, luni 15 noiembrie, pe Drumul Județean DJ 293, un autoturism condus de tânăr de 24 de ani, din comuna Havârna.  În urma verificărilor
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, duminică 14 noiembrie 2021, pe strada Alexandru Ioan Cuza din Dorohoi, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din aceeași localitate.  În urma
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis sâmbătă, 13 noiembrie 2021, ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 29 de ani, din comuna Roma, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor
dorohoinews.ro Având în vedere cercetările care se efectuează în 6 dosare penale, privind săvârșirea infracțiunii de contrabandă, la data de 14 noiembrie 2021, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au efectuat
dorohoinews.ro Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și ridicat în vederea confiscării, în urma unor acțiuni desfășurate în zona de competenţă, aproximativ 5000 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de peste
dorohoinews.ro Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut au depistat în trafic un bărbat care conducea un autoturism, deşi era într-o stare avansată de ebrietate. În data de 13 noiembrie a.c., în
dorohoinews.ro Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit asupra unui cetăţean din R. Moldova, care se întorcea din Franţa, două documente cu însemnele autorităţilor române, ce s-au dovedit a
dorohoinews.ro La data de 11 noiembrie 2021, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au reușit identificarea unui bărbat de 55 de ani, din comuna Cristinești, pe numele căruia a fost emis, de către Judecătoria Dorohoi, un mandat
dorohoinews.ro La data de 11 noiembrie 2021, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, a avut loc un accident rutier soldat cu victime.  Echipajul de poliție
infractional de la 3701 la 3720 din 10883
<<<181182183184185186187188189190191>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web