Dorohoi News Logo

INFRACTIONAL:

dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, miercuri 18 noiembrie, au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele a doi tineri de 18 și 16 ani, din localitatea Frumușica, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis marți 17 noiembrie, ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 18 ani din din municipiul Botoșani, cercetat sub sub aspectul comiterii infracțiunii de
dorohoinews.ro În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un autoturism se deplasează haotic pe strada Sucevei. Polițiștii au identificat în trafic autoturismul și au procedat la oprirea
dorohoinews.ro O simplă verificare în trafic s-a transformat într-o goană nebună. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, luni 16 noiembrie, în timp ce se aflau pe drumul european DE 58, pe raza localității Hudum,
dorohoinews.ro În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că luni 16 noiembrie, pe drumul județean DJ 208 C, pe raza localității Curtești, a avut loc un accident de circulație soldat cu victime
dorohoinews.ro În această după-amiază, un echipaj de jandarmerie, care executa o misiune de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului SARS CoV-2 în zona străzii Grivița din municipiul Botoșani, a fost sesizat
dorohoinews.ro După ce că avea permisul reținut pentru o altă infracțiune, un tânăr a urcat la volanul unui autoturism și a reușit să lovească o altă mașină. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați sâmbătă 14 noiembrie,
dorohoinews.ro În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii
dorohoinews.ro La data de 13 noiembrie 2020, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele a patru persoane cercetate sub aspectul comiterii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii
dorohoinews.ro În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii
dorohoinews.ro Seara trecută, 12 noiembrie 2020, în timp ce executa o misiune de menținere a ordinii și liniștii publice, un echipaj de jandarmi a fost sesizat de către un taximetrist cu privire la faptul că un bărbat încearcă să îi vândă
dorohoinews.ro La data de 13 noiembrie 2020, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au oprit în trafic, pe drumul județean DJ 207N în comuna Curtești,  un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani din comuna Vorona.  Fiind
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi cu sprijunul celor din cadrul Postului de Poliție Vorona au reușit identificarea unui bărbat de 48 de ani din comuna Vorona, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dorohoi, miercuri 11 noiembrie, au oprit pentru control pe strada Sfântul Ioan Românul din municipiu, un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani din aceeași localitate, care se afla sub
dorohoinews.ro În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției
dorohoinews.ro Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Botoșani efectuează, astăzi, 6 percheziții domiciliare, în municipiul Botoșani, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor
dorohoinews.ro Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Botoșani au pus în executare 2 mandate de percheziţie domiciliară, la imobile din municipiul Botoșani, ce ar aparține sau ar fi folosite de două persoane bănuite de contrabandă.  În
dorohoinews.ro Polițiștii din Dorohoi au fost sesizați prin apel 112, în cursul zilei de marți, cu privire la faptul că pe drumul județean 298, pe raza localității Cordăreni, s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale. Echipajul de poliție
infractional de la 4281 la 4300 din 10883
<<<210211212213214215216217218219220>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web