Dorohoi News Logo

LOCAL:

dorohoinews.ro În după-amiaza zilei de miercuri, 6 aprilie 2022, jandarmii din cadrul Grupei de Supraveghere și Intervenție Săveni s-au întâlnit cu elevi Grupului Școlar „Dr. Mihai Ciucă”, în cadrul unor activități preventiv-educative. Evitarea
dorohoinews.ro O casă din Pomârla a fost cuprinsă de flăcări după ce proprietarul a adormit în timp ce fuma.  Până să realizeze ce se întâmplă, bunurile din cameră s-au aprins. Flăcările s-au extins la o altă încăpere
dorohoinews.ro Află cine se sărbătoreşte astăzi 6 aprilie 2022: Cătălin Istrate - preot Protopopiatul Dorohoi, Mihaela Halici - profesor înv. primar Școala Gimnazială Nr.1 Dorohoi, Cornel Ciurciun - referent Primăria Dorohoi, Carmen
dorohoinews.ro Două anexe au ars marți, 5 aprilie 2022, în mai puțin de o oră, la Ungureni și Chișcăreni. Deși s-au produs la câțiva kilometri distanță, cele două evenimente au ceva în comun. Ambele incendii au fost provocate după ce proprietarii
dorohoinews.ro De la primele ore ale dimineții, polițiștii rutieri au acționat în trafic pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră și pentru prevenirea producerii de accidente rutiere.  De asemenea, scopul acestor activități este și
dorohoinews.ro Află cine se sărbătoreşte astăzi 5 aprilie 2022: Salomi Pădurariu - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Ecaterina Tănasă - profesor Liceul „Regina Maria” Dorohoi, Costică Liviu Morariu - profesor
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au fost sesizați, la data de 3 aprilie 2022, cu privire la faptul că un bărbat de 42 de ani,  a plecat in data de 01 aprilie 2022, din municipiul Dorohoi înspre București, iar din acel
dorohoinews.ro Află cine se sărbătoreşte astăzi 4 aprilie 2022: Lucia Timofti Gurzu - profesor Liceul Teoretic Anastasie Bașotă Pomîrla, ing. Cojocaru Gheorghiță - manager Popas „Cucorăni”, Elena Breha -
dorohoinews.ro Două femei, mamă şi fiică, au fost găsite fără suflare în propria casă. Trupurile neînsufleţite au fost găsite de un localnic. Tragedia a avut loc duminică, în satul Poieni, comuna Cristeşti. Trupurile neînsufleţite
dorohoinews.ro Află cine se sărbătoreşte astăzi 3 aprilie 2022: Mariana Carp - medic de familie Dorohoi, Florentina Grigoraș - Grădinița nr.6 Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! Completează lista
dorohoinews.ro Află cine se sărbătoreşte astăzi 2 aprilie 2022: Nicolaie Miclescu - Dorohoi, Daniela Ionescu - profesor învățământ primar la Școala Gimnazială „Mihail Kogalniceanu” Dorohoi, Turceac Liliana -
dorohoinews.ro Patru bărbați cu vârste cuprinse între 33 și 41 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier produs pe raza localității Oneaga. Evenimentul a avut loc în după-amiaza zilei de vineri, 1
dorohoinews.ro Un bărbat a fost salvat de pompierii botoșăneni dintr-o garsonieră cuprinsă de flăcări, în după amiaza zilei de vineri, 1 aprilie 2022. Acesta era în interiorul casei, situată la etajul IV al unui bloc de pe strada Aleea Parcului,
dorohoinews.ro Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a sărbătorit astăzi, în cadru festiv, Ziua Jandarmeriei Române. În urmă cu 172 de ani, domnitorul Grigore Alexandru Ghica al Moldovei, botoșănean la origine, a semnat actul de naștere
dorohoinews.ro Află cine se sărbătoreşte astăzi 1 aprilie 2022: Bianca Ecaterina Hangan - Asistent Medical Radiologie Imagistica Medicala Spitalul Municipal Dorohoi, Mihaela Gafincu - asistentă medicală Secția de Psihiatrie Spitalul Municipal
dorohoinews.ro La sediul Primăriei Comunei Ibănești a avut loc astăzi, 31.03.2022, ceremonia de depunere a jurământului de credință al funcționarului public, în fata Primarului comunei Ibănești, domnul ing. Romică Magopeț, în prezența
dorohoinews.ro Află cine se sărbătoreşte astăzi 31 martie 2022: Cișlariu Corina - Dorohoi, Andreea-Diana Ciobanu - Dorohoi, Alin Repciuc - Pădureni, comuna Şendriceni, Dorel Cliveți - profesor Grupul Şcolar Darabani, Doina
dorohoinews.ro La data de 29 martie 2022, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o actiune, în municipiul  Botoșani, pentru prevenirea și sancționarea abaterilor la regimul rutier, comise de către pietoni, bicicliști, motocicliști și
dorohoinews.ro O altă tragedie a avut loc în județul Botoșani, în Postul Paștelui. Un bărbat de 62 de ani s-a spânzurat în grădina casei. Nefericitul incident a avut loc, marți după-amiază, 29 martie 2022, în comuna Concești. Bărbatul
dorohoinews.ro Alte 200 de hectare de teren agricol din 14 localități au fost afectate în urma unor incendii de vegetație uscată produse în ultimele 24 de ore. Utilizarea focului deschis pentru distrugerea resturilor vegetale sau a vegetației uscate
local de la 4921 la 4940 din 19457
<<<242243244245246247248249250251252>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web