Dorohoi News Logo

NATIONAL:

dorohoinews.ro Reportul Loteriei Române, la jocul 6 din 49, pentru extragerea din 13 iunie, a fost de peste 39,2 milioane lei (peste 8,6 milioane euro), iar la Noroc s-a consemnat un report cumulat in valoare de peste 700.00 lei (peste 160.000 euro). Pe 13
dorohoinews.ro MAI propunea ca, in cazul in care candidatul este respins la proba de traseu, el poate relua proba dupa cel putin 15 zile de la data obtinerii calificativului cu doua conditii: sa prezinte dovada efectuarii a 6 ore de pregatire practica si sa nu depaseasca
dorohoinews.ro Deşi limita de viteză impusă şoferilor care circulă în localitate este de 50 km/h, aceştia nu pot fi sancţionaţi pentru viteze cuprinse între 50 şi 59 km/h, arată un oficial al Poliţiei Române. Singura situaţie în
dorohoinews.ro Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la Palatul Cotroceni, că a demarat procedura declanşării unui nou referendum pentru Parlamentul unicameral şi 300 de parlamentari. "Am demarat procedura declanşării unui nou referendum. Revizuirea
dorohoinews.ro Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, marţi, cu unannimitate de voturi, un amendament care interzice aplicarea de rele tratamente animalelor, aceste comportamente fiind definite potrivit legii. Discuţiile au pornit de la un amendament propus
dorohoinews.ro Laurent Abadie, CEO-ul Panasonic pentru Europa, a declarat în exclusivitate pentru Capital că televizoarele cu plasmă se află la sfârşit de drum, iar acestea ar putea dispărea de pe piaţa mai curând decât se estima. Panasonic
dorohoinews.ro 50.000 de români au semnat până în acest moment pentru susținerea unui proiect legislativ care vizează apropierea definitivă a Basarabiei de România. Voluntarii campaniei au reușit să strângă peste 50 000 de semnături
dorohoinews.ro După ce au făcut făcut ravagii în Europa, valurile Dunării par să se potolească la intrarea în România. Meteorologii şi specialiştii de la Apele Române, consultaţi de EVZ, spun că Dunărea va avea un debit sub pragul
dorohoinews.ro Călătoria cu animale de companie în Europa va deveni mai simplă, atunci când deplasările nu au un scop comercial, conform unei decizii luate luni de către statele membre ale Uniunii Europene, relatează AFP. „Câinii, pisicile
dorohoinews.ro Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, două avertizări cod galben de ploi torenţiale şi grindină pentru Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Oltenia, nordul Moldovei şi al Munteniei, dar şi în zonele de munte. "De
dorohoinews.ro Vremea continuă să fie instabilă. Chiar dacă luni încălzirea vremii se simte din plin, marţi şi miercuri aceasta devine instabilă, cu precădere în sudul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, precum şi în zona de munte. Luni,
dorohoinews.ro Duminică, 9 iunie, au avut loc noi trageri Joker, Noroc Plus, Loto 5/40, Super Noroc, LOTO 6/49 si Noroc. La LOTO 6/49, la categoria I, se inregistreaza un report in valoare de peste 37,8 milioane lei (peste 8,4 milioane euro). Numerele extrase duminică,
dorohoinews.ro Accidentul s-a petrecut duminică, în jurul orei 9.30, la o trecere de nivel cu calea ferată. Potrivit poliţiştilor, autoturismul condus de o femeie a fost acroşat de trenul Regio, Iaşi-Dorohoi. În maşină se afla şi copilul acesteia,
dorohoinews.ro Administrația Fondului de Mediu (AFM) a publicat astăzi atât lista colectorilor validați în Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional cât și modul în care prima tranșă de tichete (25%) a fost repartizată
dorohoinews.ro Ce-ti rezerva astrele in vara anului 2013? Citeste previziunile astrologului ELLE si nu vei fi luat prin surprindere. BERBEC (21 martie – 20 aprilie) Pentru tine, vara incepe cu unele turbulente planetare. „Ponoasele” le vei trage
dorohoinews.ro Preşedintele Traian Băsescu lansează un nou atac la adresa educaţiei. Potrivit şefului statului, sistemul de învăţământ este corupt, ineficient, are cursuri extrem de vechi şi neadaptate pieţei muncii. „Multe valori lipsesc
dorohoinews.ro Managerul general al Stelei, Mihai Stoica, a citit, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, un comunicat al lui Gigi Becali în care anunţă că iese „definitiv şi irevocabil” din viaţa publică. Totodată, patronul Stelei
dorohoinews.ro Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o avertizare meteorologică de tip COD GALBEN de ploi torenţiale, grindină și intensificări de vânt, fiind valabilă începând de joi, 6 iunie 2013, ora 18:00, până vineri,
dorohoinews.ro Deputatul PSD Georgian Pop a propus în Parlament o lege prin care nimeni să nu îşi mai poată cumpăra cartele telefonice pre-pay fără să prezinte buletinul. În prezent, acestea se vând fără acte. Georgian Pop, preşedintele
dorohoinews.ro Legea inițiată de deputatul PDL Elena Udrea privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate a fost adoptată miercuri de Parlament. Potrivit legii, va fi interzisă amplasarea de bannere publicitare pe clădirile care se află în
national de la 5161 la 5180 din 7064
<<<254255256257258259260261262263264>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web