Poliţiştii oraşului Darabani aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, duminică 25 noiembrie, au oprit pentru control pe strada 1 Decembrie un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani din comuna Păltiniş.
Cu ocazia controlului
Un tânăr intreprinzător a atras duminică dimineaţa atenţia jandarmilor din cauza mărfii cu care îşi imbia potenţialii clienţi.
Motivul a fost pachetele de ţigări de provenienţă extracomunitară pe care bărbatul le oferea spre
Un bărbat de 44 de ani din judeţul Suceava care se deplasa duminică 25 noiembrie, cu autoturismul pe un drum comunal din localitatea Joldeşti, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, părăsind partea carosabilă şi intrând în
Poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale nr. 6 Pomârla, sâmbătă 24 noiembrie, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu au depistat pe raza comunei Pomârla un bărbat de 37 de ani din comuna Hilişeu Horia în timp
Poliţiştii dorohoieni au organizat vineri 23 noiembrie, o acţiune pe raza de competenţă pentru prevenirea şi combaterea actelor ilicite de comerţ.
Cu ocazia activităţilor specifice desfăşurate au fost legitimate 16 persoane şi verificate
Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi – Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani şi poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din cadrul
Poliţiştii Biroului Rutier Dorohoi au depistat, joi 22 noiembrie, în zona pietonală a municipiului o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 64 de ani, în timp ce efectua manevra de mers înapoi spre strada
Reprezentanţii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Botoşani, joi 22 noiembrie, au sesizat organele de poliţie cu privire la faptul că au surprins patru persoane care, folosindu-se de mai mulţi câini, au ucis 2
În Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-au prezentat, în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 01.00, pe sensul de intrare în țară, doi cetățeni polonezi care conduceau două automarfare.
Din primele verificări
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Darabani, împreună cu poliţiştii Secţiei Rurale nr. 7 Darabani, miercuri 21 noiembrie, au organizat o acţiune pe raza de competenţă, pentru prevenirea şi combaterea actelor ilicite de comerţ şi
Un tânăr de 28 de ani care se deplasa în calitate de conducător auto pe drumul naţional DN 29 D, pe direcţia Botoşani-Stăuceni, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la un carosabil umed a pierdut controlul asupra direcţiei de
Poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale nr. 10 Ştefăneşti au fost sesizaţi de un bărbat de 46 de ani din comuna Ripiceni despăre faptul că din luna septembrie a.c şi până la data de 18.11.2018 o persoană cunoscută i-a sustras mai multe
Poliţiştii botoşăneni, luni 19 noiembrie, au pus în aplicare un mandat privind un bărbat de 42 de ani, din municipiul Botoşani.
Pe numele său, Tribunalul Botoşani a emis o sentinţă penală de condamnare la 2 ani şi 4 luni de închisoare
Instanţa de judecată şi-a însuşit propunerea organelor judiciare şi a dispus măsura arestului la domiciliu faţă de un tânăr de 28 de ani din municipiul Botoşani.
Acesta a fost depistat în zilele de 17, respectiv 18.11. a.c
Poliţiştii botoşăneni au fost sesizaţi, duminică 18 noiembrie, prin apel 112 despre faptul că un conducător auto care se deplasa pe strada Barbu Lăzureanu a acroşat două vehicule parcate, după care a părăsit locul faptei.
În urma
Poliţiştii Biroului Rutier aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, sâmbătă 17 noiembrie, au oprit pentru control pe strada Bujorului din municipiul Botoşani un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani.
S-a procedat la
Observând că un tânăr „se cam întrece cu băutura” într-un bar de pe strada Octav Onicescu din municipiul Botoşani, în seara zilei de 16 noiembrie a.c. şi caută scandal cu ceilalţi clienţi, chelneriţa
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un cetățean român care a fost depistat conducând un autoturism radiat din circulaţie şi pentru că nu avea permis de
Un bărbat de 45 de ani din comuna Ripiceni care se deplasa, vineri 16 noiembrie, în calitate de biciclist pe raza localităţii de domiciliu, ajuns la intersecţie cu drumul naţional DN 24 C, nu a respectat semnificaţia indicatorului de pierdere
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Ştefăneşti şi cei din cadrul Secţiei Rurale nr. 10 Ştefăneşti au organizat duminică 18 noiembrie, o acţiune pe raza de competenţă pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.
Cu ocazia