Un elev a reușit să-și uluiască învățătoarea la început de an școlar, cu compunerea pe care a scris-o. Nu, nu vă gândiți că a impresionat prin eleganța scrisului sau redactare, ci prin mesajul pe care l-a transmis.
„Cum
Şase şcoli din judeţ nu au putut fi deschise la început de an şcolar, întrucât lucrările de modernizare nu au fost finalizate.
Potrivit prefectului Adrian Constantinescu, nu se fac cursuri în şcolile Lunca, Răchiţi,
Elevii Școlii cu nr. 7 „A. I. Cuza” și preșcolarii de la Grădinița nr. 3 au învățat astăzi, 20 septembrie, cum trebuie să acționeze în cazul în care izbucnește un incendiu. La exercițiu au participat 440 de elevi,
La începutul fiecărui an şcolar, unităţile de învăţământ au obligaţia realizării examenului psihologic pentru toate cadrele didactice şi pentru alte categorii de personal. Examinarea psihologică a cadrelor didactice are un
Aproximativ 15 părinți s-au adunat ieri, 18 septembrie, în curtea școlii cu nr.8 „M.Kogălniceanu”, nemulțumiți de noul program al copiilor din clasa a II-a C, care învață după-amiază. Aceștia susțin că programul copiilor
Concursul pentru ocuparea posturilor vacantate in invatamant, la nivelul judetului Botosani, dupa data de 17 septembrie, va fi organizat la sfarsitul saptamanii viitoare si nu sambata aceasta, asa cum au anuntat initial reprezentantii Inspectoratului
IŞJ Botoşani va organiza un concurs pentru suplinitorii în învăţământ pe posturile rămase libere după începerea noului an şcolar.
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean susţin că pe cele aproape 100 de
Noua formă a examenului de la sfârșitul liceului, care prevede introducerea unui Bacalaureat profesional, a trecut de plenul Senatului. Proiectul de lege a fost adoptat cu 73 de voturi „pentru”, 15 „împotrivă” şi
Clipe de emoţii puternice au trăit astăzi elevii Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuţă” Şendriceni, atunci când au auzit sunetul clopoţelului. Ne-am adunat cu toţii, elevi, cadre didactice şi părinţi în spaţiul
Purtand in suflete culorile verii, elevii scolilor din comuna Ibanesti, alaturi de cadre didactice si parinti s-au intalnit in prag de toamna, luni, 17 septembrie 2012, pentru a incepe un nou an scolar. Festivitatea de deschidere a noului an scolar a
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că autorităţile au întâmpinat foarte multe dificultăţi în amenajarea claselor pregătitoare şi că după primul semestru se va face o evaluare în care va fi luată în
Anul şcolar a debutat astăzi și pentru cei 1917 de elevi din liceele din Dorohoi. La festivitățile de deschidere au fost prezente oficialități locale, primarul municipiului ing. Dorin Alexandrescu, reprezentanți ai Poliției municipale, dar și
Si la Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi emotiile inceputului de an scolar s-au facut simtite in randul elevilor, parintilor acestora, dar si al profesorilor si angajatilor acestei institutii.
In acest an
Începerea unui nou an școlar este un motiv de bucurie nu doar pentru elevi și liceeni, ci și pentru preșcolari. Emoțiile au fost simțite atât de copii, cât și de părinții acestora.
Grădinițele din Dorohoi au început
Curțile școlilor din Dorohoi au fremătat astăzi din nou sub pașii elevilor veniți pentru prima dată cu ghiozdanul în spate sau reveniți din vacanța de vară.
În acest an, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului(MECTS)
Peste 3,2 milioane de elevi din toată ţara încep astăzi cursurile. Anul şcolar 2012 - 2013 vine cu mai multe schimbări, dintre care cea mai importantă este CLASA ZERO. De asemenea, anul acesta ar putea aduce ca opţiune pentru elevii din clasa
Clasa pregătitoare face parte din învăţământul obligatoriu şi va rămâne la învăţământul primar, numai locaţia fiind aleasă în funcţie de condiţiile locale, a declarat, pentru AGERPRES, Stelian Fedorca,
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că Guvernul va recurge la ordonanţă de urgenţă pentru introducerea bacalaureatului profesional, dacă votul din Senat, aşteptat luni, va fi amânat din nou, potrivit Mediafax.
"Luni
În a doua sesiune de admitere, la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV), pentru cele 86 programe de licenţă şi de masterat s-au înscris 1659 de candidaţi. Ţinând cont de faptul că în urma sesiunii
Foarte mulţi angajatori evită să recruteze tineri absolvenţi deoarece aceştia trăiesc într-o lume ruptă de realitate - nu ştiu să facă nimic concret, îşi imaginează că banii se câştigă uşor şi au pretenţii extra-salariale