La data de 16 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control pe strada Sfântu Ioan Romanul, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de către un bărbat de 58 ani, din localitatea Cristinești.
În
La data de 15 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de încălcarea
La data de 15 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea, au oprit pentru control, în localitatea Bucecea, un autoturism condus de un bărbat de 43 ani, din municipiul Botoșani.
În urma verificărilor efectuate, s-a
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 42 de ani, din comuna Mihai Eminescu, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de "executare fără
La data de 12 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe Calea Națională din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr, de 28 de ani, din aceeași localitate.
În
La data de 12 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu polițiști ai Secției de Poliție Rurală nr. 10 și ai subunităților de profil, au organizat o acțiune de amploare în orașul Ștefănești,
La data de 11 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani –Biroul Rutier aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Marchian, au observat un autoturism al cărui conducător auto, în timp ce
La data de 11 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, un autovehicul care nu avea montate plăcuțele cu numărul de înmatriculare, condus de un bărbat de 85 de ani, din orașul Săveni.
În
La data de 11 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 25 de ani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere
La data de 11 iunie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier și cu sprijinul formațiunilor de profil au organizat o acțiune pentru verificarea
La data de 10 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au oprit pentru control, pe drumul comunal din localitatea Pomârla, o autoutilitară condusă de un bărbat de 37 de ani, din aceeași localitate
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase desfășoară, în această perioadă, o acțiune de amploare ce vizează identificarea persoanelor care încalcă prevederile legale privind regimul armelor și
În urma controlului corporal efectuat seara trecută, 10 mai 2025, asupra unui bărbat în vârstă de 25 de ani, pe strada Grivița din municipiul Botoșani, jandarmii au descoperit un pachețel din folie de aluminiu, care conținea o
Ieri după-amiază, un echipaj de jandarmerie a ajutat un bărbat în vârstă de 64 de ani, care căuta secția de psihiatrie din cartierul Parcul Tineretului, să-și recupereze banii sustrași de doi necunoscuți.
Jandarmii au observat
O acțiune pe linia prevenirii și combaterii comerțului ilegal cu produse accizabile, executată de jandarmi în urmă cu două zile în zona Pieței Centrale a municipiului Botoșani, s-a finalizat cu depistarea a două persoane care ofereau
La data de 9 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 33 de ani, din comuna Cristinești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor
La data de 9 iunie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul public din comuna Vlădeni, un autoturism condus de un tânăr, de 34 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât emana halenă alcoolică
La data de 9 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, pe drumul public din comuna Hudești, un autoturism condus de o tânără, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate s-a
La data de 9 iunie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe Calea Națională, un autovehicul condus de un tânăr de 21 de ani, din comuna Mihai Eminescu.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit
La data de 8 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomîrla au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a trei tineri, din comuna Cristinești, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie