Dorohoi News Logo

INFRACTIONAL:

dorohoinews.ro Un bărbat de 24 de ani din comuna Mileanca, duminică 29 iulie, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe direcţia Mileanca-Scutari, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la un carosabil umed, într-o curbă la dreapta, a pătruns pe
dorohoinews.ro Poliţiştii municipiului Botoşani au fost solicitaţi, luni 30 iulie, să intervină pentru aplanarea unui conflict care avea loc într-un imobil din zona Parcului Tineretului. Echipajele de poliţie ajunse la faţa locului au constatat că
dorohoinews.ro Poliţia municipiului Dorohoi, luni 30 iulie, a pus în aplicare două mandate de executare privind doi minori de 17 ani, ambii din municipiul Dorohoi. Pe numele lor, Judecătoria Dorohoi a emis două mandate de arestare preventivă pentru 30
dorohoinews.ro Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, luni 30 iulie, au depistat la sediul unei unităţi economice din comuna Nicşeni cantitatea de 962 de ţigarete de provenienţă
dorohoinews.ro Poliţiştii Secţiei Rurale nr. 7, duminică 29 iulie, au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe un drum comunal din localitatea Havârna se află un autoturism avariat. Din verificările efectuate s-a stabilit că un tânăr de 21 de
dorohoinews.ro Poliţiştii Biroului Rutier, sâmbătă 28 iulie, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe strada Primăverii au efectuat semnal regulamentar de oprire pentru un autoturism care circula înspre strada Pacea. Conducătorul
dorohoinews.ro În noaptea de 28/29.07.2018 poliţiştii botoşăneni au efectuat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor cu violenţă şi menţinerea ordinii şi liniştii publice pe raza localităţilor Todireni şi Hlipiceni. În urma activităţilor
dorohoinews.ro O acţiune executată în această dimineaţă de jandarmi pe linia combaterii comerţului ilegal cu ţigări s-a finalizat cu depistarea unei femei în vârstă de 35 de ani, care oferea spre comercializare 60 de pachete de ţigări de
dorohoinews.ro Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, joi 26 iulie, au depistat în flagrant pe raza municipiului Botoşani un bărbat de 63 de ani, din localitate, în timp ce transporta, într-o geantă de voiaj, cantitatea
dorohoinews.ro Poliţia municipiului Botoşani a fost sesizată miercuri 25 iulie, cu privire la faptul că mai multe autovehicule parcate pe strada Săvenilor au oglinzile retrovitoare distruse, oferind în acelaşi timp şi o descriere a autorului. Echipajul
dorohoinews.ro Poliţiştii oraşului Săveni aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza comunei Ungureni, miercuri 25 iulie, au oprit pentru control o autoutilitară condusă de un tânăr de 18 ani. În urma verificărilor efectuate
dorohoinews.ro Poliţiştii dorohoieni şi cei din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat marți, 24 iulie 2018, pe raza municipiului Dorohoi o acţiune pentru prevenirea şi combaterea actelor ilicite de comerţ. În urma
dorohoinews.ro Echipajul din cadrul poliţiei oraşului Săveni aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza comunei Ungureni au oprit marți, 24 iulie 2018, pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat de 45 de ani din judeţul Ilfov. Întrucât
dorohoinews.ro Echipajul de poliţie aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe bulevardul M. Eminescu a oprit pentru control, marți 24 iulie, un autovehicul condus de un bărbat de 43 de ani din localitatea Cătămărăşti Deal. În urma verificărilor
dorohoinews.ro Poliţiştii botoşăneni au oprit, luni 23 iulie, pentru control pe strada Pacea o autoutilitară condusă de un bărbat de 43 de ani. Întrucât conducătorul auto se afla într-o stare vizibilă de ebrietate, acesta a fost testat
dorohoinews.ro Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat care transporta pe platformă un autoturism marca Renault Clio, pentru care a prezentat un certificat de înmatriculare
dorohoinews.ro Poliţiştii oraşului Darabani şi cei din cadrul Secţiei Rurale nr. 7 au pus în aplicare, sâmbătă 21 iulie, 5 mandate de percheziţie domiciliară, în trei dosare penale instrumentate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului
dorohoinews.ro Poliţiştii municipiului Dorohoi aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu în zona pieţei centrale din localitate au depistat, duminică 22 iulie, un bărbat de 45 de ani care avea asupra sa, cu intenţia comercializării, 400 de
dorohoinews.ro Poliţiştii oraşului Flămânzi, aflaţi în serviciul de patrulare, luni 23 iulie, au oprit pentru control pe drumul european DE 58, pe raza comunei Copălău, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din aceeaşi localitate. Întrucât
dorohoinews.ro La data de 19.07.a.c un bărbat de 62 de ani care a oprit autoturismul pe strada Podului din localitatea Broscăuţi, în momentul în care a deschis portiera pentru a coborî din autovehicul a lovit un biciclist de 46 de ani, proiectându-l
infractional de la 5581 la 5600 din 10684
<<<275276277278279280281282283284285>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web