Astăzi, 14 iulie, am fost sesizați cu privire la faptul că numitul MATEI SEBASTIAN, de 36 de ani, din municipiul Botoșani, a părăsit domiciliul în seara zilei de 2 iulie a.c., iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a
Află cine se sărbătoreşte astăzi 14 iulie 2021: Viorica Carmen Voitovici - Dorohoi, Liviu Beșleagă - administrator Patti Chips Dorohoi, Stelian Mertoiu - fost profesor la Grupul Școlar „Alexandru Vlahuță”
MARTI 13, ziua informarii preventive, zi un care Serviciul Voluntar pentru Situatii de Urgenta din municipiul Dorohoi desfăşoară o serie de activităţi de informare şi conştientizare a populaţiei privind principalele riscuri generatoare de situaţii
Un autocar în care se aflau 21 de copii a luat foc, în această dimineață, pe o stradă din localitatea Dumeni, comuna George Enescu. Conducătorul auto a observat că iese fum de la compartimentul motor, a evacuat imediat călătorii și
Află cine se sărbătoreşte astăzi 13 iulie 2021: Simona Sîrbu - consilier superior Trezoreria Dorohoi, Iuliana Popa - Casa Iulia Dorohoi, Bogdan-Iulian Zegrea - Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează tuturor La
Un accident feroviar a avut loc în satul larga jijia, com. Movileni. Un autoturism Ford cu două persoane a fost acroșat de un trenul Dorohoi-Iași.
Șoferul s-a autoevacuat, dar pasagerul din dreapta (soția lui) a rămas blocată. Când
Află cine se sărbătoreşte astăzi 12 iulie 2021: Florin Gociu - consilier Primăria Dorohoi - Direcția taxe și impozite locale, Cristina Mihai - inspector ANAF Dorohoi, Iuliana Vieru - asistent medical Spitalul Municipal
Află cine se sărbătoreşte astăzi 11 iulie 2021: Vlad Grădinaru - manager Taxi Ada, Iulian Prepeliță - medic veterinar Dorohoi, Costel Agheorghițoaei - primar comuna Broscăuți, Gabriela Cojocariu - profesor Școala
Un accident ușor în care au fost implicate un autoturism și trenul Dorohoi-Iași, s-a petrecut sâmbătă dimineață, 10 iulie 2021, în jur de ora 8:00.
Incidentul a avut loc aproape de gara Vorniceni. Din fericire, în urma
Află cine se sărbătoreşte astăzi 10 iulie 2021: Sorin Muraru - Primăria Dorohoi, Otilia Purice - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Oreste Ioan Lojniţă - avocat, Marian Ursuleanu - Pădureni, Loredana
Pompierii botoșăneni au fost solicitați sa intervină pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un garaj de pe strada Aleea Valcelei, din municipiul Botosani.
La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului
În cursul lunii iunie 2021, în cadrul Compartimentelor Control Relaţii de Muncă și Control Muncă Nedeclarată au fost efectuate controale la un număr de 102 angajatori, cu un număr de 1743 salariaţi, dintre care 469 femei şi un minor.
Află cine se sărbătoreşte astăzi 9 iulie 2021: Mihaela Prichici - Serviciului Public Comunitar Local - Evidența Populației, Xenia Simona Bejinaru - consilier Direcția Taxe și Impozite locale, Elena Ana Hlușcu -
Miercuri 7 iulie, un bărbat, din municipiul Botoșani a alertat în mod nejustificat organele de poliție, pentru a reclama dispariția mamei sale, în vârstă de 81 de ani.
La data de 07 iulie 2021, Poliția municipiului Botoșani
Tradiţionala excursie a premianţilor, oferită celor mai merituoşi elevi ai școlilor din Ibănești, a fost organizată și în acest an.
În dimineața zilei de marți, 7iulie 2021, un grup de 50 de elevi a plecat într-o
Polițiștii au fost sesizați miercuri, 7 iulie 2021, cu privire la faptul că numita COPCINSCHI MARIA, de 81 de ani, din municipiul Botoșani, a părăsit domiciliul în data de 06 iulie 2021, iar până în prezent nu a revenit și nici
Află cine se sărbătoreşte astăzi 8 iulie 2021: Radu Munteanu - E-ON Dorohoi, Rodica Huţuleac - medic de familie Dorohoi, Laura Dumitraș - profesor Colegiul Național Grigore Ghica Dorohoi. Redacția Dorohoi
Rămasă captivă într-o fântână dezafectată de pe raza satului Lunca din comuna Vârfu Câmpului, o bovină gestantă a fost salvată de pompierii din Dorohoi.
Animalul a căzut în puțul adânc de cca. 10
Polițiștii rutieri au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Drumul Național DN 29C, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești.
Echipajul de poliție care s-a deplasat la fața locului a stabilit următoarea
Pompierii botoșăneni au intervenit, in această dimineață, la un accident rutier produs pe raza localității Calinesti, orașul Bucecea.
În eveniment a fost implicata o singură mașină in care se aflau trei tineri cu vârste cuprinse