Magistraţii au respins plângerea intentată de părinţi Ministerului Educaţiei. Părinţii cereau anularea ordinului ministerului privind introducerea clasei pregătitoare.
Clasa pregătitoare a stârnit numeroase controverse. Sindicaliştii
Părinţii care vor să-şi înscrie copiii în clasa I sau în cea pregătitoare, chiar dacă cei mici nu au împlinit vârsta prevăzută de lege, au dreptul să facă acest lucru, însă cu o singură condiţie: ca cei
Sâmbătă, 25 februarie, elevi pasionaţi de studiul limbii engleze s-au confruntat în cadrul etapei judeţene a acestei discipline la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Botoşani.
Prezenţa elevilor de
Conducerea Şcolii Nr.5 „Spiru Haret” Dorohoi anunţă că pe data de 5 martie 2012, va începe înscrierea copiilor în clasa pregătitoare şi clasa I. Aceasta se va desfăşura conform calendarului din ordinul MECTS 3064/19.01.2012.
Oferta
An de an, inca de la editia I (anul 2006) elevii Scolii “Stefan cel Mare” Ibanesti au participat si obtinut rezultate remarcabile la “Olimpiadele cunoasterii”, atat la faza judeteana, cat si la faza nationala. Cu toate ca participarea
Seminarul Teologic Liceal “Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi, anunţă pentru anul şcolar 2012-2013 următorul plan de şcolarizare la clasa a-IX-a:
Pentru sesiunea a doua a admiterii in invatamantul liceal din 17-18 iulie 2012, la Seminarul
Mai multe grupuri de parinti contesta ordinul privind functionarea clasei pregatitoare. Primul termen se judeca vineri, la Curtea de Apel.
Joi seara, un grup de parinti din Ilfov a anuntat ca a contestat in instanta ordinul ministrului privind clasa
Asociația Cultural-Științifică “Vasile Pogor” din Iași, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași invită toate unitățile de învățămînt să participe la Expoziția Națională-Concurs “Mărțișor
În cadrul videoconferinței organizată de către reprezentanţii Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS), pe 23 februarie a.c. cu tema „Şcoala Altfel” au fost prezentate precizările referitoare la desfășurarea
Inspectoratul Şcolar Botoşani a stabilit, vineri, noile circumscripţii şcolare la care vor putea fi înmatriculaţi elevii din Botoşani şi municipiul Dorohoi.
Circumscripţiile şcolare au fost delimitate utilizându-se circumscripţiile
Joi, 23 februarie 2012, la Şcoala Gimnazială „Al.I.Cuza” Dorohoi, a avut loc Conferinţa de deschidere a proiectului educaţional „Universul copilăriei”, proiect inclus în CAE al ISJ Botoşani.
„Universul
Evaluarile copiilor vor dura pana pe 29 februarie. Incepand din 5 martie, parintii trebuie sa inceapa procedurile de inscriere propriu-zisa.
Parintii care vor sa-si inscrie copiii in clasa I ori in cea pregatitoare, chiar daca cei mici nu au implinit
Grupul Școlar “Alexandru cel Bun” din Botoșani organizează sîmbătă, 25 februarie a.c. etapa a II-a a Concursului Național de Evaluare în Educație adresat elevilor din clasele II-XII. Fundaţia de Evaluare în Educaţie
Proiectul „Olimpiadele Cunoasterii”,editia a VII a,etapa I, s-a desfasurat la Liceul Teoretic „Anastasie Basota” Pomirla, in luna decembrie 2011, sub indrumarea coordonatorului principal: prof. Paduraru Irina Mara si a coordonatorilor
Tinerii aflati in primii ani de munca sunt principalele victime in accidentele de munca din cauza faptului ca nu-si cunosc drepturile pe care le au ca si angajati, potrivit autoritatilor.
Ministerul Educatiei, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei
Funeriu raspunde criticilor adresate regulamentului inscrierii in clasa pregatitoare si clasa I, care spun ca micutii "vor fi legati de glie".
Fostul ministru al Educatiei a precizat ca au aparut unele comentarii prin care i s-a reprosat
Părinții viitorilor „bobocei", pot face înscrierea copiilor la secretariatul școlii „Al. I. Cuza” Dorohoi, care se află pe Bulevardul Victoriei nr. 108. Din toamnă pentru deslușirea tainelor scrisului și cititului,
Liderii Coalitiei sunt nemultumiti de noile reguli, impuse de Ministerul Educatiei, privind inscrierea copiilor la clasa I si la clasa pregatitoare.
Ca urmare a acestor nemultumiri, ministrul Educatiei, Catalin Baba, a fost convocat la o discutie pe
Costul standard pe elev introdus de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS) va afecta salariile cadrelor didactice. Directorii de școli vor trebui să se străduiască să își mențină elevii la ore, să-i împiedice
Nu mai puţin de 26 de creşe sau grădiniţe vor fi ridicate, din acest an, în mai multe localităţi din judeţul Botoşani. Investiţia se derulează prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în cadrul Programului Naţional