FCM Dorohoi a obţinut prima victorie din 2015. Elevii lui Vespazian Colban s-au impus în primul amical al ierni cu 3-0 (1-0) în dauna Ştiinţei Miroslava, echipă aflată pe locul doi în seria I a ligii a treia după turul ediţiei
Situația continuă să fie tensionată în curtea grupării Rapid. Echipa din Giulești ar urma să plece pe 2 februarie în Antalya, unde, până pe 13 februarie, are programat cel de-al doilea stagiu de pregătire al iernii.
Fotbaliștii
Simona Halep a continuat parcursul excelent de la Australian Open și s-a calificat în sferturile de finală, după victoria cu Yanina Wickmayer, scor 6-4, 6-2. Simona Halep
Simona Halep. „Sunt mulțumită de nivelul meu de joc. Cred că
România va organiza Campionatele Europene de gimnastică artistică din 2017, a decis, vineri, la Lausanne, Comitetul Executiv al Uniunii Europene de Gimnastică (UEG), potrivit unei postări făcute pe Facebook de purtătorul de cuvânt al
Echipa din Liga a II-a, FCM Dorohoi, pregatita de tehnicianul Vespazian Colban, s-a reunit zilele trecute pentru a pregati returul de campionat.
Pana pe 21 februarie dorohoienii se vor pregati pe stadionul din Dorohoi, urmand ca dupa acea data sa
Sala de Sport a Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi a găzduit vineri, 16 ianuarie 2015, începând cu ora 09:00, Competiţia Sportivă ONSS Handbal Dorohoi gimnaziu fete şi băieţi.
Profesorii
Cluburile din Liga I primesc o veste nesperata. Meciurile din Liga I se vor vedea si pentru abonatii RCS&RDS. „Pentru cluburi, aceasta intelegere este ca aerul", sustine Dumitru Dragomir.
Dumitru Dragomir sustine ca intelegerea intre
CSA Steaua a emis un comunicat catre dolcesport.ro, pe care îl redam integral.
„Clubul Sportiv al Armatei menţine disponibilitatea de a purta în continuare discuții cu reprezentanții societăţii comerciale care administrează
Steaua cu opt colturi, noua sigla pe care Gigi Becali a ales-o pentru echipa sa, apartine altui club. Este vorba de Venus Bucuresti, grupare legendara, reinfiintata in 2013. Sefii ecestei echipe au inregistrat sigla la OSIM.
Steaua vrea sa imprime
Steaua, campioana en-titre a României și liderul la zi din Liga I, este pe cale să-și găsească atacantul de careu la care visează, Toto Tamuz (26 de ani) în condițiile în care golgeterul Claudiu Keșeru (12 goluri în tur
Rapid va avea antrenor nou în 2015, după ce Cristi Pustai (47 de ani) şi-a dat acordul de principiu pentru a prelua echipa. Totuşi, semnarea actelor a fost amânată până după Revelion, pentru că tehnicianul a condiţionat oficializarea
Gigi Becali a renuntat la orgoliu si a acceptat sa negocieze cu Ministerul Apararii Nationale pentru marca Steaua.
Gigi Becali si sefii de la Armata vor incepe negocierile imediat dupa Anul Nou, a dezvaluit Viorel Paunescu, prieten apropiat al latifundiarului
Simon Szilard, fotbalistul echipei Universitatea Cluj, a murit intr-un accident rutier la doar 22 de ani. Accidentul s-a produs pe Dealul Feleacului, dupa ce masina condusa de Szilard a intrat intr-un tir.
„A fost un jucator foarte bun, de mare
Dinamovistul Valentin Lazăr a luat foc în momentul în care a aflat că există scurgeri de informații din vestiarul lui Dinamo către presă. Fotbalistul a vorbit fără menajamente despre „turnători”.
„S-a dovedit
Conducerea FC Rapid a reziliat pe cale amiabilă contractele a zece jucători, Sebastian Cojocnean, Alexandru Mişa, Dan Săndulescu, Mihai Savin, Valentin Negru, Laurenţiu Buş, Nicolae Milinceanu, Cătălin Doman, Andrei Dăruială şi Iulian Roşu,
Cei mai buni 150 de copii din ţara noastră născuţi în anul 2000 au fost convocaţi pentru trei zile la Tărlungeni, la o acţiune vastă de selecţie pentru reprezentativa Under 15 a României. La acțiune au participat loturile stabilite
După ce în ultimele două etape jucate pe teren propriu tabela de marcaj nu a funcționat, sâmbătă, 29 noiembrie 2014, la cea de-a XV-a etapă, aceasta a funcționat la parametrii normali.
FCM Dorohoi a obținut un punct după remiza,
Ghinion pentru Victor Piţurcă, în Arabia Saudită. Conform sport.ro, fostul selecţioner a fost implicat duminică după-amiază într-un accident de maşină.
Impactul nu a fost unul foarte puternic, astfel că tehnicianul este în
FC Botoşani a învins Pandurii, scor 2-1 şi a câştigat primul meci după două înfrângeri consecutive şi a acumulat 24 de puncte.
Pandurii a început mai bine şi a avut mai multe ocazii, prin Dan Nistor şi Matulevicius,
După „gura de oxigen” de etapa trecută de pe teren propriu (n.r. egalul cu Sporting Suceava), FCM Dorohoi a suferit o nouă înfrângere în Liga a II-a, scor 0-2, într-un meci ce a contat pentru cea de-a XIV-a etapă.
Drorohoienii