Dorohoi News Logo

LOCAL:

dorohoinews.ro În această dimineață, cei zece elevi jandarmi de la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni aflați în practică la Jandarmeria Botoșani au depus Jurământul militar. Într-un cadru
dorohoinews.ro Un tânăr de 25 de ani, din Botoșani, a ajuns să studieze la master, la o universitate de prestigiu din Taiwan. Sabin Paraschiv are 25 de ani și este absolvent al Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi”, promoția 2013, și al Facultății
dorohoinews.ro Află cine se sărbătoreşte astăzi 30 mai 2020: Doina Elena Federovici - senator Parlamentul României, Președinte PSD Botoșani, Dragoș Iftimescu - preot Protopopiatul Dorohoi, Elena Cojocariu - profesor, Mariana
dorohoinews.ro Un început de tornadă a fost observat în după amiaza zilei de vineri, 29 mai 2020, în apropierea drumului național 29B Dorohoi – Botoșani, în zona Popasului Cucorăni. Fenomentul a apărut în timpul unei ploi
dorohoinews.ro Se împlinește, anul acesta, un secol de când în România s-a instituit, în mod oficial, marcarea Zilei Eroilor în Ziua Înălțării Domnului. Cu acest prilej, în Comuna Ibănești au fost așteptați
dorohoinews.ro Află cine se sărbătoreşte astăzi 29 mai 2020: Cornelia Viziteu - director Biblioteca Județeană Botoșani, Mihaela-Daniela Murăreanu - asistent Spitalul Municipal Dorohoi, Estera Roman - farmacist Dorohoi, Alexandra
dorohoinews.ro La sfârșitul săptămânii trecute, liderii PNL i-au cerut public demisia managerului Bogdan Anton. Ulterior, acesta a răspuns cu o declarație, în presă, unde și-a expus punctul de vedere. Totodată, Primăria Dorohoi și-a manifestat
dorohoinews.ro Un localnic a dat peste un craniu uman și alte fragmente osoase care erau împrăștiate pe malul unui fost iaz. Acesta a alertat imediat la postul de poliție. Alarma a fost dată în cursul zilei de miercuri, 27 mai 2020 când botoșăneanul
dorohoinews.ro Trei pacienți ai Centrului de Dializă din Dorohoi au fost internați în cursul zilei de marți, 26 mai 2020, după ce au fost diagnosticaţi cu Covid-19. Cei trei au fost testați pentru noul coronavirus în cadrul unei anchete epidemiologice
dorohoinews.ro Un bărbat de 92 de ani din județul Botoșani, fost militar de carieră, este unul dintre cei mai în vârstă pacienți vindecati de noul tip de coronavirus din România. A fost printre primele cazuri confirmate în județ, la sfârșitul
dorohoinews.ro Află cine se sărbătoreşte astăzi 28 mai 2020: Corina Pușcașu - medic de familie Dorohoi, Mariana Crismariu - subcomisar Poliția Dorohoi, Alexandra Pecus - vicepreședinte Crucea Roșie Dorohoi, Vlad-Andrei Ivănescu -
dorohoinews.ro Pompierii dorohoieni au fost solicitați în după amiaza zilei de miercuri, 27 mai 2020, pentru a interveni în satul Popeni, comuna Brăești. Incendiul a fost anunțat la numărul de urgență 112, în jurul orei 15:25, iar la locul
dorohoinews.ro Tânăra de 17 ani din localitatea Trușești, dată dispărută de către familia sa, a fost identificată pe raza localității Durnești, în locuința unui tânăr de 19 ani, care se afla în izolare la domiciliu.  Aceasta
dorohoinews.ro Un bărbat din Coțușca a fost găsit mort în fosa septică din curtea unei societăți comerciale din aceeași localitate. Descoperirea șocantă a fost făcută întâmplător pe 22 mai. Botoșăneanul în vârstă de 68
dorohoinews.ro În noaptea de 26/27.05.a.c., în jurul orei 01:30, HRIȚCU CLAUDIA FLORENTINA de 17 ani, a plecat de la domiciliul său din comuna Trușești, în loc necunoscut. La momentul plecării era îmbrăcată cu geacă scurtă din fâș,
dorohoinews.ro Află cine se sărbătoreşte astăzi 27 mai 2020: Volin Lazăr - administrator Dorohoi, Costel Hăisuc - administrator Primăria Văculești, Adelina Ciubotariu - Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează tuturor La
dorohoinews.ro Un bărbat din Botoșani a mers să își înmatriculeze mașina, dar a fost ridicat de polițiști și trimis direct într-un centru de carantină. Este vorba de un bărbat care ar fi trebuit să stea în izolare, dar care a încălcat
dorohoinews.ro Pompierii din Săveni au fost solicitați în această dimineață să intervină pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o autoutilitară care se deplasa pe raza localității Sat Nou din orașul Săveni.  Conducătoarea auto a observat
dorohoinews.ro Pentru că ziua de 1 iunie se apropie cu pași repezi și absolut nimic nu trebuie să stea în calea celebrării copilăriei și inocenței, Primarul Comunei Ibănești, Romică Magopeț, propune copiilor sărbătorirea zilei de 1 iunie și în
dorohoinews.ro Află cine se sărbătoreşte astăzi 26 mai 2020: Enea Leonid - profesor Școala Gimnazială Mihail Kogălniceanu Dorohoi, Lenuța Andrici - director economic SC AGROPLANT SA BRAEȘTI, Gheorghe Rotariu - profesor Liceul
local de la 6861 la 6880 din 19223
<<<339340341342343344345346347348349>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web