Dorohoi News Logo

LOCAL:

dorohoinews.ro Află cine se sărbătoreşte astăzi 30 decembrie 2019: Vasile - Ovidiu Berechea - preot Protopopiatul Dorohoi, Florina Iuliana Dănilă - Dorohoi, Tamara Ciofu - deputat PSD Botoșani. Redacția Dorohoi News urează
dorohoinews.ro Pompierii militari împreună cu un buldoexcavator de la Primăria Unțeni au intervit pe DJ 294, între DN 29 și Gulioaia pentru evacuarea a nouă persoane din patru autoturisme rămase înzăpezite. Două dintre persoane au fost transportate
dorohoinews.ro Circulația se desfășoară în condiții de iarnă pe toate drumurile județene și naționale din județul Botoșani după mai bine de 24 de ore de ninsoare și vânt. Zeci de utilaje intervin pentru păstrarea drumurilor în condiții
dorohoinews.ro Doi tineri din județul Botoșani au ajuns cu mașina într-un podeț din cauza vitezei cu care șoferul circula. Accidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie 2019, în localitatea Soloneţu Nou, din comuna Cacica, județul Suceva. Potrivit
dorohoinews.ro Pompierii dorohoieni au fost solicitați sâmbătă, 28 decembrie 2019, pentru a interveni în Hudești. Incendiul a fost anunțat la numărul de urgență 112, iar la locul indicat s-a deplasat o autospecială cu apă şi spumă din cadrul
dorohoinews.ro Află cine se sărbătoreşte astăzi 29 decembrie 2019: Doina Drețcanu - fost deputat PSD, Horia Negrescu - fost inspector general adjunct Inspectoratul Școlar Botoșani. Redacția Dorohoi News urează tuturor La
dorohoinews.ro În noaptea de 27 spre 28 decembrie, pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină pentru degajarea unui arbore căzut peste trei autoturisme parcate pe strada Aleea Curcubeului din municipiul Botoșani.  Apelul a fost înregistrat
dorohoinews.ro În noaptea de 27 spre 28 decembrie, puțin după miezul nopții, pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un depozit de furaje și un adăpost de animale din gospodăria unui localnic
dorohoinews.ro Află cine se sărbătoreşte astăzi 28 decembrie 2019: Marius Petrescu - fotograf, colaborator Dorohoi News, Boariu Dorela - Educator Gradinița Nr.6 Dorohoi, Relinschi Vasile - Seminarul Teologic Dorohoi, Repciuc
dorohoinews.ro Pompierii dorohoieni au fost solicitați în noaptea de joi, 26 decembrie 2019, spre vineri, 27 decembrie 2019, să intervină pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o casă de pe raza localității Vârfu Câmpului. Persoana
dorohoinews.ro Află cine se sărbătoreşte astăzi 27 decembrie 2019: Vasile Boariu - medic Spitalul Municipal Dorohoi, Ionel Săcălianu - consilier local Dorohoi, Adriana Dănilă - Dorohoi, Camelia Dănilă - medic stomatolog
dorohoinews.ro Pompierii dorohoieni au fost solicitați miercuri, 25 decembrie 2019, în jurul orei 19:30, pentru a interveni în Brăești. Incendiul a fost anunțat la numărul de urgență 112, iar la locul indicat s-a deplasat o autospecială cu apă şi
dorohoinews.ro O femeie de 80 de ani, din comuna Concesti, a rămas fără acoperiș deasupra capului după ce acesta s-a aprins de la coșul de fum care nu era protejat termic față de materialele combustibile. S-a întâmplat în noaptea de Ajun.
dorohoinews.ro Află cine se sărbătoreşte astăzi 26 decembrie 2019: Ana Maria Barbacariu - medic specialist stomatolog, Ștefan Ciobanu - preot Protopopiatul Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! Completează
dorohoinews.ro În perioada care urmează, Jandarmeria Română a dispus intensificarea măsurilor și suplimentarea efectivelor, pentru asigurarea unui climat de ordine, siguranță și liniște publică, la nivel national, precum și pentru soluționarea
dorohoinews.ro Află cine se sărbătoreşte astăzi 25 decembrie 2019: Luminița Mandache - Direcția de Asistență Socială Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! Completează lista sărbătoriților din Dorohoi,
dorohoinews.ro În perioada 04-10 noiembrie 2019 a avut loc în Blönduós, Islanda, cea de-a treia ȋntâlnire transnaţională din cadrul proiectului Erasmus+ KA201 „Brains For Europe” cu numărul de referinţă 2018-1-ES01-KA201-050387,
dorohoinews.ro Crăciunul este perioada când copiii îi spun Moşului ce doresc, Crăciunul este perioada în care aprindem focul ospitalităţii în casă şi cel al dragostei in inimi. Este și un bun moment pentru împăcare! Fie ca Pruncul
dorohoinews.ro În ultima săptămână, pompierii botoşăneni au avut 290 de misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă, în medie, 41 de intervenții pe zi. Astfel, s-a acționat pentru: stingerea
dorohoinews.ro Află cine se sărbătoreşte astăzi 24 decembrie 2019: Simona Gabriela Corjăuceanu - institutor DAGSPC Dorohoi, Viorel Onciuleanu - Dorohoi, Valerica Vlăescu - prof. inv. primar la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu”
local de la 7361 la 7380 din 19224
<<<364365366367368369370371372373374>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web