Dorohoi News Logo

INFRACTIONAL:

dorohoinews.ro În ultima zi a anului 2015, în jurul orei 16.10, un echipaj de poliţie a depistat pe strada Poştei, din municipiul Botoşani, un autoturism în habitaclul căruia puteau fi observate mai multe obiecte pirotehnice. Verificările în
dorohoinews.ro Pe strada Vasile Lupu din municipiul Dorohoi, a fost observat la data de 30.12.2015, în jurul orei 04.00, un autoturism, înmatriculat în Franța, al cărui conducător auto, la vederea echipajului de poliţie, a întors brusc, îndreptându-se
dorohoinews.ro În cadrul cercetărilor ce se efectuează în două cauze penale privind comiterea infracțiunilor de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, prevăzute de art.37 lit.a din Legea nr.126/1995 privind regimul materiilor
dorohoinews.ro Poliţişti de frontieră, împreună cu inspectori vamali, au descoperit, cu ajutorul câinelui de serviciu OMU, 50.000 de ţigarete, pe care un cetăţean bulgar intenţiona să le introducă ilegal în România, ascunse şi nedeclarate
dorohoinews.ro În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale – Poliţia municipiului Dorohoi i-au identificat pe  L. A. de 17 ani şi B. R. de 15 ani, ambii din municipiul Dorohoi, ca
dorohoinews.ro Poliţiştii de frontieră au depistat şapte persoane, membrii ai aceleiaşi familii, care sustrăseseră de pe solele unei societăţi agricole aproximativ o tonă de legume. Poliţişti de frontieră au observat în data de 26 decembrie 2015,
dorohoinews.ro Poliţiştii de frontieră au descoperit un autoturism ce figura în bazele de date ca ”bun căutat pentru confiscare”, semnalare introdusă de Italia din data 11 noiembrie 2015 S-a prezentat în ziua de 27 decembrie 2015, în
dorohoinews.ro Peste 150 de poliţişti au acţionat zilnic, în perioada 24 – 27 decembrie suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă. Poliţiştii au intervenit la peste 130 de solicitări primite
dorohoinews.ro Un echipaj de jandarmi a intervenit în seara zilei de duminică, 27 decembrie 2015, în jurul orei 21.40, pentru aplanarea unui conflict pe Bulevardul George Enescu din municipiul Botoşani, în apropierea de intersecţia cu strada Primăverii. Intervenţia
dorohoinews.ro A fost depistat în trafic, la data de 28.12.2015, în jurul orei 01.30, pe DC 49, în localitatea Draxini, județul Botoșni, S. M. de 24 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism. Tânărul a fost testat alcoolscopic,
dorohoinews.ro În timp ce conducea la data de 26.12.2015, în jurul orei 17.40, un autoturism pe DC 55B, în comuna Tudora, I. C. de 65 ani, din comună, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând în coliziune cu un alt autoturism,
dorohoinews.ro Poliţişti de frontieră, împreună cu lucrători vamali, au descoperit ascunse, într-un loc special amenajat în rezervorul unui autoturism, 6.000 de ţigarete pe care un tanar intenţiona să le introducă ilegal în România.
dorohoinews.ro Poliţiştii de frontieră au depistat un autoturism Range Rover, declarat furat din Germania, condus de un cetăţean din R. Moldova. S-a prezentat în data de 21 decembrie 2015, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul
dorohoinews.ro Un echipaj de jandarmi a intervenit în noaptea de 22/23 decembrie 2015., în sprijinul unui echipaj SMURD, care s-a deplasat în localitatea Coşula, pentru a acorda asistenţă medicală unui tânăr de 18 ani, dar a fost nevoit
dorohoinews.ro A fost oprit pe DJ 291C, la ieșirea din municipiul Dorohoi, la data de  23.12.2015, în jurul orei 00.05,  un autoturism, condus de T. V. de 26 ani, din comuna Dersca, judeţul Botoşani. Verificările efectuate de poliţişti au stabilit
dorohoinews.ro P. V. de 30 de ani, din comuna Bălușeni, judeţul Botoşani, în timp ce conducea la data de 22.12.2015, în jurul orei 22.25, un autoturism pe E58, pe raza comunei Coșula, ajungând pe un sector de drum în pantă şi care urma
dorohoinews.ro Ş. S. de 32 ani, din judeţul Suceava, în timp ce conducea un autoturism la data de 22.12.2015, în jurul orei 17.10, înmatriculat în Anglia, pe DJ 296, în localitatea Nicşeni, a intrat în coliziune cu o autoutilitară
dorohoinews.ro Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au au descoperit un autoturism ce figura în bazele de date ca „bun căutat pentru confiscare”, semnalare introdusă de Italia din data 16 decembrie a.c. La
dorohoinews.ro Un tânăr de 20 de ani din judeţul Botoşani a fost rănit uşor, după ce a adormit la volan şi a ajuns cu maşina în şanţul de pe marginea drumului. Accidentul a avut loc ieri în jurul orei 5.50, pe Strada 9 Mai, din orașul
dorohoinews.ro Deşi Judecătoria Botoşani a emis împotriva sa un ordin care nu îi permitea să se apropie de fosta concubină la o distanţă mai mică de 100 de metri, un bărbat în vârstă de 35 de ani a început să lovească cu putere
infractional de la 7421 la 7440 din 10878
<<<367368369370371372373374375376377>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web