O tânără de 24 de ani, din municipiul Dorohoi, a ajuns la spital, duminică, după ce s-a răsturnat cu mașina.
Șoferița conducea autoturismul Skoda pe DN 29A dinspre Suceava spre Dorohoi şi în comuna Adâncata, într-o
Bărbatul a cărui dispariție a fost mediatizată în această dimineață a fost găsit decedat, în curtea unei case părăsite, din localitatea de domiciliu.
La examinarea sumară a cadavrului nu au fost identificate urme vizibile de
Un drum județean blocat din cauza zăpezii încă de duminică a fost deschis circulației, luni, ca urmare a intervenției autorităților.
Este vorba despre DJ 293 Mileanca - Coțușca, unde se circulă pe un singur fir. Vicepreședintele CJ
Sâmbătă, 28 decembrie 2019, în jurul orei 23.30, Petru Vlăsânescu în vârstă de 66 de ani, a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit până în prezent, organele de poliţie fiind sesizate cu privire la aceste
După absolvirea Facultății de Drept a Universității „Al.I. Cuza” din Iași în anul 1880, proaspătul avocat Gheorghe Gh. Burghele a considerat ca un gest de onoare reîntoarcerea în localitatea din care plecase și care
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au fost solicitaţi să intervină pentru soluţionarea a 3 accidente de circulaţie soldate cu pagube materiale, produse pe fondul unui carosabil acoperit cu zăpadă.
La acest moment, sunt închise
Află cine se sărbătoreşte astăzi 30 decembrie 2019: Vasile - Ovidiu Berechea - preot Protopopiatul Dorohoi, Florina Iuliana Dănilă - Dorohoi, Tamara Ciofu - deputat PSD Botoșani. Redacția Dorohoi News urează
Pompierii militari împreună cu un buldoexcavator de la Primăria Unțeni au intervit pe DJ 294, între DN 29 și Gulioaia pentru evacuarea a nouă persoane din patru autoturisme rămase înzăpezite.
Două dintre persoane au fost transportate
Circulația se desfășoară în condiții de iarnă pe toate drumurile județene și naționale din județul Botoșani după mai bine de 24 de ore de ninsoare și vânt. Zeci de utilaje intervin pentru păstrarea drumurilor în condiții
Doi tineri din județul Botoșani au ajuns cu mașina într-un podeț din cauza vitezei cu care șoferul circula. Accidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie 2019, în localitatea Soloneţu Nou, din comuna Cacica, județul Suceva.
Potrivit
Pompierii dorohoieni au fost solicitați sâmbătă, 28 decembrie 2019, pentru a interveni în Hudești. Incendiul a fost anunțat la numărul de urgență 112, iar la locul indicat s-a deplasat o autospecială cu apă şi spumă din cadrul
Află cine se sărbătoreşte astăzi 29 decembrie 2019: Doina Drețcanu - fost deputat PSD, Horia Negrescu - fost inspector general adjunct Inspectoratul Școlar Botoșani. Redacția Dorohoi News urează tuturor La
În noaptea de 27 spre 28 decembrie, pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină pentru degajarea unui arbore căzut peste trei autoturisme parcate pe strada Aleea Curcubeului din municipiul Botoșani.
Apelul a fost înregistrat
În noaptea de 27 spre 28 decembrie, puțin după miezul nopții, pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un depozit de furaje și un adăpost de animale din gospodăria unui localnic
Află cine se sărbătoreşte astăzi 28 decembrie 2019: Marius Petrescu - fotograf, colaborator Dorohoi News, Boariu Dorela - Educator Gradinița Nr.6 Dorohoi, Relinschi Vasile - Seminarul Teologic Dorohoi, Repciuc
Pompierii dorohoieni au fost solicitați în noaptea de joi, 26 decembrie 2019, spre vineri, 27 decembrie 2019, să intervină pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o casă de pe raza localității Vârfu Câmpului.
Persoana
Află cine se sărbătoreşte astăzi 27 decembrie 2019: Vasile Boariu - medic Spitalul Municipal Dorohoi, Ionel Săcălianu - consilier local Dorohoi, Adriana Dănilă - Dorohoi, Camelia Dănilă - medic stomatolog
Pompierii dorohoieni au fost solicitați miercuri, 25 decembrie 2019, în jurul orei 19:30, pentru a interveni în Brăești. Incendiul a fost anunțat la numărul de urgență 112, iar la locul indicat s-a deplasat o autospecială cu apă şi
O femeie de 80 de ani, din comuna Concesti, a rămas fără acoperiș deasupra capului după ce acesta s-a aprins de la coșul de fum care nu era protejat termic față de materialele combustibile.
S-a întâmplat în noaptea de Ajun.
Află cine se sărbătoreşte astăzi 26 decembrie 2019: Ana Maria Barbacariu - medic specialist stomatolog, Ștefan Ciobanu - preot Protopopiatul Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani!
Completează