Dorohoi News Logo

INFRACTIONAL:

dorohoinews.ro La data de 11 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 25 de ani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere
dorohoinews.ro La data de 11 iunie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier și cu sprijinul formațiunilor de profil au organizat o acțiune pentru verificarea
dorohoinews.ro La data de 10 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au oprit pentru control, pe drumul comunal din localitatea Pomârla, o autoutilitară condusă de un bărbat de 37 de ani, din aceeași localitate
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase desfășoară, în această perioadă, o acțiune de amploare ce vizează identificarea persoanelor care încalcă prevederile legale privind regimul armelor și
dorohoinews.ro În urma controlului corporal efectuat seara trecută, 10 mai 2025, asupra unui bărbat în vârstă de 25 de ani, pe strada Grivița din municipiul Botoșani, jandarmii au descoperit un pachețel din folie de aluminiu, care conținea o
dorohoinews.ro Ieri după-amiază, un echipaj de jandarmerie a ajutat un bărbat în vârstă de 64 de ani, care căuta secția de psihiatrie din cartierul Parcul Tineretului, să-și recupereze banii sustrași de doi necunoscuți. Jandarmii au observat
dorohoinews.ro O acțiune pe linia prevenirii și combaterii comerțului ilegal cu produse accizabile, executată de jandarmi în urmă cu două zile în zona Pieței Centrale a municipiului Botoșani, s-a finalizat cu depistarea a două persoane care ofereau
dorohoinews.ro La data de 9 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 33 de ani, din comuna Cristinești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor
dorohoinews.ro La data de 9 iunie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul public din comuna Vlădeni, un autoturism condus de un tânăr, de 34 de ani, din aceeași localitate. Întrucât emana halenă alcoolică
dorohoinews.ro La data de 9 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, pe drumul public din comuna Hudești, un autoturism condus de o tânără, din aceeași localitate. În urma verificărilor efectuate s-a
dorohoinews.ro La data de 9 iunie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe Calea Națională, un autovehicul condus de un tânăr de 21 de ani, din comuna Mihai Eminescu. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit
dorohoinews.ro La data de 8 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomîrla au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a trei tineri, din comuna Cristinești, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie
dorohoinews.ro La data de 8 iunie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, din comuna Corlăteni.  În urma verificărilor efectuate s-a stabilit
dorohoinews.ro În noaptea de 8 spre 9 iunie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Investigații criminale, Serviciului Rutier, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și a subunităților de profil și a jandarmilor
dorohoinews.ro Poliţiştii de frontieră botoșăneni au îndepărtat în ultima săptămână, de pe luciul de apă, aproximativ 660 metri de plase de pescuit descoperite pe suprafaţa râului Prut și a lacului de acumulare Bucecea. * În
dorohoinews.ro Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cetățean R. Moldova, care s-a prezentat la control la volanul unui autoturism ce figura radiat din circulație
dorohoinews.ro În ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventive pe raza întregului județ. În această perioadă nu au fost înregistrate incidente deosebite care să tulbure ordinea și liniștea publică.  Astfel,
dorohoinews.ro Un echipaj de jandarmerie a găsit în noaptea de 7 spre 8 iunie 2025, în jurul.orei 03.40,  în portbagajul unui autoturism un pistol cu aer comprimat marca Walther și 90 de cartușe de 9 milimetri. Proprietarul pistolului, un
dorohoinews.ro La data de 04 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au depistat pe D.N. 29 C de pe raza comunei Vârfu Câmpului, o autoutilitară condusă de un bărbat, din județul Suceava, care transporta cantitatea de 4,00 metri
dorohoinews.ro La data de 04 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției orașului Darabani, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au acționat conform Planului de acțiune Blocada. Pentru prevenirea și combaterea unor situații
infractional de la 781 la 800 din 10875
<<<3536373839404142434445>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web