Dorohoi News Logo

INFRACTIONAL:

dorohoinews.ro Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Românești, în colaborare cu autoritățile de frontieră din R Moldova, au desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în urma căreia au
dorohoinews.ro În noaptea de sâmbătă spre duminică., în jurul orei 01.30, C. G. de 74 ani, din comuna Dimăcheni, a fost depistat de poliţişti, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Botoşani. Bărbatul
dorohoinews.ro Poliţia municipiului Botoșani a fost sesizată vineri 1 mai, în jurul orei 23.40, cu privire la faptul că pe strada Victoriei din municipiu, un autoturism a intrat în coliziune cu bordura trotuarului, iar conducătorul auto pare să se
dorohoinews.ro Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Săveni, i-au depistat pe raza comunelor Avrămeni, Adăşeni şi Manoleasa, pe P. V. de 22 ani, din comuna Drăguşeni, D. L. de 34 ani, din comuna Mitoc şi  A. P. de 32 ani, din comuna Manoleasa,
dorohoinews.ro Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut au întocmit dosar penal pe numele unui cetăţean moldovean, care a trecut ilegal frontiera de stat dintre Moldova şi România. În data de 29
dorohoinews.ro Poliţiştii din Dorohoi au făcut o captură impresionantă de ţigări după ce au oprit în trafic o autoutilitară condusă de un cetăţean ucrainean. Joi dimineaţă, în jurul orei 00.45, ei au oprit în municipiul Dorohoi o
dorohoinews.ro Un bărbat de 68 ani, din municipiul Dorohoi, a sesizat poliţiştii miercuri 29 aprilie 2015, cu privire la faptul că, în perioada 01 - 29.04.2015, persoane  necunoscute au pătruns, prin escaladarea balconului, în apartamentul său
dorohoinews.ro Polițiștii au depistat pe raza comunei Cordăreni, miercuri 29 aprilie 2015, în jurul orei 11.30, pe B. C. de 62 ani, din comuna  Havârna, judeţul Botoșani, care transporta cu un autoturism, peste 50 de kg de peşte proaspăt, din
dorohoinews.ro Ieri, 29.04.2015, în jurul orei 13.00, o femeie de 65 ani, din municipiul  Botoşani, a sesizat poliţiştii cu privire la faptul că a fost apelată telefonic de către o persoană necunoscută, care s-a prezentat ca fiind fiul ei şi care
dorohoinews.ro V. G. de 63 ani, din municipiul Botoşani, a fost depistat miercuri 29 aprilie 2015, în jurul orei 14.10, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Națională din municipiul Botoșani. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul
dorohoinews.ro Polițiștii au oprit în trafic, pe DJ 291 B, în localitatea Dersca, luni 27 aprilie 2015, în jurul orei 15.30, un tractor agricol condus de T. C. de 43 ani, din comuna Dersca, judeţul Botoşani.   Bărbatul a fost testat cu
dorohoinews.ro Tânăra care şi-a piedut soţul în accidentul de circulaţie de la Dumbrăveni, din vara anului trecut, a dat dovadă de un tupeu de nedescris. Adina Gabriela Prisacariu, în vârstă de 20 de ani, din comuna Grăniceşti, le-a
dorohoinews.ro Pe timpul unei acţiuni specifice desfăşurate, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca au depistat un cetăţean la volanul unui autoturism care avea numerele de înmatriculare expirate.    În
dorohoinews.ro În urma unor acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, poliţiştii de frontieră botoşăneni au întocmit dosare penale unor bărbaţi, care pescuiau în râul Prut deşi este perioadă de
dorohoinews.ro În Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, Nakagu  – cânele aparţinând poliţiei de frontieră române specializat în detectare tutun a descoperit, în locuri special amenajate în bordul şi la
dorohoinews.ro Hoţul din Dorohoi, arestat miercuri după comiterea mai multor furturi, a dat iama şi prin locuinţele poliţiştilor. Printre cei care i-au căzut victimă se află şeful Poliţiei municipiului Dorohoi, comisarul şef Marcel Prichici, dar şi un ofiţer
dorohoinews.ro Polițiștii rutieri de la Dorohoi, au oprit pentru control, astăzi dimineață, la ora 01:25, un autoturism care circula pe str. George Enescu din municipiu, condus de un bărbat de 53 de ani din localitatea Mihăileni. Acesta a fost testat cu aparatul
dorohoinews.ro Poliția oraşului Bucecea a fost sesizată miercuri 22 aprilie 2015, în jurul orei 14.45, de către o femeie din localitate, gestionar al unui magazin, cu privire la  faptul că, în aceeaşi zi, persoane necunoscute i-au sustras de pe
dorohoinews.ro Polițiștii au oprit în trafic, pe DE 58, în localitatea Flămânzi, miercuri 22 aprilie 2015, în jurul orei 11.00, un autoturism care rula cu viteză peste limita legală, condus de A. A. de 31 ani, din comuna Cepleniţa, judeţul
dorohoinews.ro Un hoţ din Suceava a făcut o fixaţie pentru o maşină, iar pentru asta a ajuns pe mâna poliţiei. El a fost prins după ce a furat a doua oară acelaşi autoturism. Un echipaj de jandarmerie a observat în noaptea de duminică spre luni,
infractional de la 8061 la 8080 din 11020
<<<399400401402403404405406407408409>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web