Dorohoi News Logo

SPORT:

dorohoinews.ro Vineri, 25 aprilie 2014, se va disputa cea de-a doua etapă din play-off-ul campionatului 2013-2014 din Liga a 3-a. În această etapă, FCM Dorohoi îi întâlneşte pe cei de la Petrotub Roman. Meciul se va disputa la ora 17:00,
dorohoinews.ro Victor Mihalachi, finanţatorul echipei FCM Dorohoi, a explicat faptul că până în acest moment a demostrat că se poate face performanță prin proiectul cu Liga a III-a. acesta a subliniat și faptul că deocamdată este singurul care investește
dorohoinews.ro În vederea participării la turneul de tenis de câmp pentru copii, organizat în cadrul circuitelor de turnee „Tenis 10 FRT”, Clubul Sportiv TENIS CLUB 2008 Dorohoi, face înscrieri pentru turneul ce va avea loc, duminică,
dorohoinews.ro În urma înfrângerii suferite de FCM Dorohoi pe propriul teren, în primul meci din play-off, împotriva celor de la Cetatea Târgu Neamț, primarul Dorin Alexandrescu s-a declarat nemulțumit de arbitraj. Totuși acesta
dorohoinews.ro Imediat după finalul partidei dintre FCM Dorohoi și Cetatea Târgu Neamț, finanțatorul echipei FCM Dorohoi și-a asumat eșecul de pe teren propriu. Victor Mihalachi nu a vrut să acuze arbitrajul, iar ca vinovat de această înfrângere
dorohoinews.ro Înfrângere suferită de FCM Dorohoi în primul meci din play-off-ul campionatului 2013-2014 din Liga a 3-a. Vineri, 18 aprilie 2014, FCM Dorohoi a întâlnit echipa Cetatea Tâegu Neamţ într-un meci disputat de la
dorohoinews.ro Vineri, 18 aprilie 2014, se va disputa prima etapă din play-off-ul campionatului 2013-2014 din Liga a 3-a. În această etapă, FCM Dorohoi îi întâlneşte pe cei de la FC Cetatea Târgu Neamţ. Meciul se va disputa la ora
dorohoinews.ro In perioada 11-12 aprilie Clubul sportiv Black Tiger a participat la cupa Karate Tiger organizata la Sacele. La acest eveniment au participat 24 de sportive din cadrul clubului obtinand rezultate destul de bune si anume 8 locuri I, 6 locuri II si 7 locuri
dorohoinews.ro Steaua București s-a calificat în finala Cupei României-Timișoreana la fotbal după ce a terminat la egalitate cu eterna rivală Dinamo București, 1-1 (1-0), joi seara, pe Arena Națională din Capitală, în manșa a doua a semifinalelor
dorohoinews.ro Suporterii din Dorohoi care doresc să fie prezenți la meciul FCM Dorohoi – Cetatea Târgu Neamţ de vineri, 18 aprilie 2014, ora 17:00, sunt îndemnați să doneze sau să vină la stadion cu figurine din pluș. Câțiva suporteri
dorohoinews.ro Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” Dersca a organizat joi 10 aprilie, în cadrul săptămânii „Şcoala Altfel - Să ştii mai multe, să fii mai bun”, cea de-a doua ediție a competiţiei „Sportul te face mare!”.
dorohoinews.ro FCM Dorohoi a reușit să obțină cele trei puncte puse în joc chiar pe finalul meciului jucat împotriva celor de la ACS Sporting Suceava. Vineri, 11 aprilie 2014, s-a disputat cea de-a XXII-a etapă a campionatului 2013-2014 din Liga
dorohoinews.ro Vineri, 11 aprilie 2014, se va disputa cea de-a XXII-a etapă a campionatului 2013-2014 din Liga a 3-a. În această etapă, FCM Dorohoi îi întâlneşte pe cei de la ACS Sporting Suceava. Meciul se va disputa la ora 17:00, pe
dorohoinews.ro Finanțatorul echipei FCM Dorohoi a adresat un îndemn foarte clar către echipa dorohoiană referitor la modul cum vor trata meciul de vineri, 11 aprilie 2014. Chiar dacă este ultima etapă din acest retur al campionatului și chiar dacă este
dorohoinews.ro Vineri, 11 aprilie 2014, se va disputa cea de-a XXII-a etapă a campionatului 2013-2014 din Liga a 3-a. În această etapă, FCM Dorohoi îi întâlneşte pe cei de la ACS Sporting Suceava. Meciul se va disputa la ora 17:00, pe
dorohoinews.ro La finalul partidei dintre FCM Dorohoi și Bucovina Rădăuți, finanțatorul echipei FCM Dorohoi s-a declarat mulțumit de parcursul echipei dorohoiene. Acesta a afirmat faptul că greul de acum începe, catalogând acest meci și cel din
dorohoinews.ro FCM Dorohoi a disputat, în fața a aproximativ 700 de suporteri, împotriva celor de la ACS Bucovina Rădăuți, meciul din cea de-a XXI-a etapă a campionatului 2013-2014 din Liga a 3-a. Vineri, 4 aprilie 2014, s-a disputat cea de-a a XXI-a
dorohoinews.ro Vineri, 4 aprilie 2014, se va disputa cea de-a XXI-a etapă a campionatului 2013-2014 din Liga a 3-a. În această etapă, FCM Dorohoi îi întâlneşte pe cei de la ACS Bucovina Rădăuți. Meciul se va disputa la ora 17:00, pe
dorohoinews.ro La sfârșitul acestei săptămâni, FCM Dorohoi va disputa ultimul meci din acest retur al campionatului 2013-2014 din Liga a III-a. Chiar dacă până în acest moment, clasamentul pentru intrarea în play-off arată bine
dorohoinews.ro Vineri, 4 aprilie 2014, se va disputa cea de-a XXI-a etapă a campionatului 2013-2014 din Liga a 3-a. În această etapă, FCM Dorohoi îi întâlneşte pe cei de la ACS Bucovina Rădăuți. Meciul se va disputa la ora 17:00, pe
sport de la 821 la 840 din 1451
<<<3738394041424344454647>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web