Autocarul venea din Italia, din Bari, trecuse prin Suceava şi Botoşani, pentru a lăsa călatori şi se îndrepta spre Hârlău, unde trebuia sa ducă şi pasagerii care mai rămăseseră în maşină.
La intrare în localitatea
Sâmbătă, în jurul orei 19:30, a fost depistat în trafic, pe un drum sătesc din localitatea Draxini, comuna Bălușeni, autoturismul condus de C. NICOLAE de 28 ani, din municipiul Botoșani.
Efectuând controlul autovehiculului,
Poliția oraşului Flămânzi a fost sesizată vineri 20 iulie, în jurul orei 19:00, cu privire la faptul că pe DE 58, la ieşirea din localitatea Copălău, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, iar
Joi, 19 iulie, în jurul orei 07:30, în urma executării unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale cu produse accizabile, lucrători din cadrul Compartimentului de Prevenire şi Combatere a Faptelor Antisociale a Inspectoratului
Joi, 19 iulie, în jurul orei 08:30, am fost sesizați prin apel de urgenţă 112 cu privire la faptul că M. Maria de 73 ani, din comuna Albești, judeţul Botoșani a fost victima unui accident de circulaţie, iar conducătorul auto implicat a
În noaptea de joi, 19 iulie, spre vineri, 20 iulie, în jurul orei 02:00, a fost oprit în trafic, pe DJ 208H, în localitatea Corni, autoturismul înmatriculat în Italia, condus de B. PAUL CRISTINEL 23 de ani, din localitate.
La
În urma investigaţiilor efectuate şi a probatoriului administrat în cauză, poliţiştii au stabilit că unul dintre suspecţii de comiterea, în noaptea de 26/27.03.2012 a infracţiunii de furt calificat, în dauna părţii vătămate
În data de 17 iulie, în jurul orei 07:00, un echipaj de jandarmi care acţiona în zona bazarului Tati din municipiul Botoşani, pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale şi evaziunii fiscale cu produse accizabile , a depistat
În seara de duminică, 15 iulie, în jurul orei 22:05, a fost oprit în trafic, pe un drum sătesc din localitatea Draxini, comuna Bălușeni, autoturismul condus de N. PETRU de 20 ani, din comuna Bălușeni.
Verificările
Luni, 16 iulie, în jurul orei 09:00, a fost oprit în trafic, pe raza municipiului Botoşani, autoturismul condus de G. ELVIS-REMUS de 20 ani, din municipiul Botoşani.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul
Duminică, 15 iulie, în jurul orei 17:35, A. MARIAN de 22 ani, din comuna George Enescu, judeţul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 29F, în localitatea Dragalina, comuna Cristinești, fără a se asigura corespunzător,
Ieri, 15 iulie, în jurul orei 10:10, A. OVIDIU DUMITRU de 34 ani, din satul Bajura, oraș Darabani, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DN 29 A, în localitatea Darabani.
Bărbatul a fost testat cu aparatul
În timp ce conducea un autoturism pe Calea Naţională din municipiul Botoşani, vineri, 13 iulie, în jurul orei 20:00, S. PETRICĂ de 25 ani, din oraşul Darabani, judeţul Botoşani, a surprins şi accidentat uşor pe minora F. Ş. de 3
Vineri 13 iulie, în jurul orei 18:40, G . IONUŢ de 14 ani, din comuna Truşeşti, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe un drum secundar din localitatea de domiciliu, transportându-l pe cadrul bicicletei şi pe fratele său, G. I. de
În timp ce conducea o motocicletă înmatriculată în Italia, pe DN 24C, pe raza satului Ripiceni, vineri 13 iulie, în jurul orei 23:00, G. MIHAI de 27 ani, din comuna Ripiceni, l-a surprins și accidentat mortal pe F. DAN de 52
Poliţia municipiului Dorohoi a fost sesizată în cursul lunii aprilie, de M. MIHAI CRISTINEL de 43 ani din localitate, cu privire la faptul că într-o seară, în jurul orei 22.00, în timp ce se afla la domiciliu, un tânăr
Miercuri, 11 iulie, în jurul orei 18:30, a fost depistat pe strada Sucevei din municipiul Botoşani, autoturismul condus de A. GHEORGHE de 57 ani din municipiul Botoşani.
Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că bărbatul
Miercuri, 11 iulie, în jurul orei 16:40, a fost depistat în trafic, pe raza satului Chiţoveni, oraş Flămânzi, județul Botoșani, tractorul marca U 650 având ataşată o remorcă, condus de C. BUJOR NCULAI de 45 ani, din
Marți, 10 iulie, în jurul orei 19:15, a fost depistat în trafic, pe DC 44, în localitatea Frumușica, județul Botoșani, autoturismul condus de A. PETRU DINEL de 43 ani, din comuna Frumușica, județul Botoșani.
Bărbatul
În noaptea de 09/10.07.2012, în jurul orei 04:00, un echipaj din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani, aflându-se pe strada Octav Onicescu din municipiu, a efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism, conducătorul acestuia