Tribunalul Bucureşti a confirmat, luni, planul de reorganizare al FC Rapid, în cadrul dosarului de insolvenţă. Gruparea giuleşteană a evitat astfel falimentul, iar acum îşi poate depune dosarul la FRF în vederea obţinerii licenţei
Duminică, 23 martie 2014, în cadrul circuitelor de turnee „Tenis 10 FRT”, Clubul Sportiv TENIS CLUB 2008 Dorohoi, a organizat turneul de tenis de câmp pentru copii ce s-a desfăşurat în incinta Sălii de Sport a Colegiului
FC Botoşani a învins duminică, 23 martie 2014, Viitorul Voluntari cu scorul de 3-1. Echipa locală a avut un meci greu, în ciuda rezultatului. Oaspeţii au controlat prima repriză, marcând repede, printr-un penalty executat, în
FCM Dorohoi a disputat, în fața a aproximativ 500 de suporteri, împotriva celor de la SCM Petrotub Roman, meciul din cea de-a XIX-a etapă a campionatului 2013-2014 din Liga a 3-a.
Vineri, 21 martie 2014, s-a disputat cea de-a a XIX-a
Vineri, 21 martie 2014, se va disputa cea de-a XIX-a etapă a campionatului 2013-2014 din Liga a 3-a. În această etapă, FCM Dorohoi îi întâlneşte pe cei de la SCM Petrotub Roman.
Meciul se va disputa la ora 15:00 pe stadionul
Primul eveniment din sezonul 2014 al circuitului mondial Superkombat va avea loc la Ploieşti, pe 29 martie, în Sala Polivalentă, sub denumirea de Local Kombat „România vs Restul Lumii”, acolo unde, printre luptătorii care vor
În vederea participării la turneul de tenis de câmp pentru copii, organizat în cadrul circuitelor de turnee „Tenis 10 FRT”, Clubul Sportiv TENIS CLUB 2008 Dorohoi, face înscrieri pentru turneul ce va avea loc, duminică,
FCM Dorohoi s-a întors cu un punct de la Miroslava, acolo unde a jucat împotriva echipei Știința Miroslava, în cadrul etapei a 18-a din Seria 1 a Ligii a III-a.
Deși partida s-a terminat nedecis, scor 0-0, Vespazian Colban, antrenorul
Sâmbătă, 15 martie 2013, se va disputa cea de-a XVIII-a etapă a campionatului 2013-2014 din Liga a 3-a. În această etapă, FCM Dorohoi îi întâlneşte pe cei de la CS Știința Miroslava.
Meciul se va disputa la ora
Sâmbătă, 15 martie 2013, se va disputa cea de-a XVIII-a etapă a campionatului 2013-2014 din Liga a 3-a. În această etapă, FCM Dorohoi îi întâlneşte pe cei de la CS Știința Miroslava.
Meciul se va disputa la ora
Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri, sâmbătă şi duminică, în etapa a XXII-a a Ligii I, programul celorlalte meciuri şi clasamentul competiţiei:
Vineri
FC Braşov - Oţelul Galaţi 1-3
Au marcat: Buga
Jucătorii FCM Dorohoi au fost înfrânți de cei de la Ceahlăul Piatra Neamţ II, într-o partidă care a contat pentru cea de-a de-a XVII-a etapă a campionatului 2013-2014 din Liga a 3-a.
Vineri, 7 martie 2014, s-a disputat cea de-a
Vineri, 7 martie 2014, se va disputa cea de-a XVII-a etapă a campionatului 2013-2014 din Liga a 3-a. În această etapă, FCM Dorohoi îi întâlneşte pe cei de la Ceahlăul II Piatra Neamț.
Meciul se va disputa la ora 15:00
Zi fierbinte, ieri, la sediul Federaţiei Române de Fotbal. După 24 de ani de „domnie" a lui Mircea Sandu, s-a ales un nou preşedinte. Noul boss de la Casa Fotbalului are doar 29 de ani, vine din zona Vrancei şi este cel care promite
Vineri, 7 martie 2014, se va disputa cea de-a XVII-a etapă a campionatului 2013-2014 din Liga a 3-a. În această etapă, FCM Dorohoi îi întâlneşte pe cei de la Ceahlăul II Piatra Neamț.
Meciul se va disputa la ora 15:00
Federaţia Română de Fotbal are un nou preşedinte, după 24 de ani. Răzvan Burleanu s-a impus în alegerile organizate, miercuri, de FRF în două tururi, în cel de-al doilea, în care l-a înfruntat pe Vasile Avram,
Sala Polivalentă din Dorohoi a găzduit la sfârșitul săptămânii trecute etapa de centru Dorohoi şi Darabani O.N.S.Ş Handbal gimnaziu fete şi băieţi.
La această fază a competiției au participat trei echipe: Şcoala Gimnazială
Gică Popescu nu mai poate candida la alegerile FRF, programate, miercuri, 5 martie, după condamnarea din "Dosarul transferurilor". Din acest motiv, Mircea Sandu şi Adalbert Kassai vor să saboteze alegerile!
Mircea Sandu şi Adalbert Kassai
Meci de infarct pentru suporterii echipei de fotbal CS Kosarom care au jucat în compania primei clasate, FCM Dorohoi într-un meci în care s-au înscris nu mai puțin de patru goluri.
FCM Dorohoi a făcut egal, 2-2, în primul
Vineri, 28 februarie 2013, se va disputa cea de-a XVI-a etapă a campionatului 2013-2014 din Liga a 3-a. În această etapă, FCM Dorohoi îi întâlneşte pe cei de la CS Kosarom Pașcani.
Meciul se va disputa la ora 14:00 pe stadionul