Dorohoi News Logo

INFRACTIONAL:

dorohoinews.ro La data de 2 mai 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au identificat la locuința unui bărbat, din orașul Ștefănești, o armă, tip pistol, cu destinația de tir sportiv și o cutie metalică ce conținea
dorohoinews.ro La data de 2 mai 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit  pentru control, pe strada General Gheorghe Avrămescu, un autoturism condus de un bărbat, de 53 de ani, din municipiul Botoșani.  Întrucât
dorohoinews.ro La data de 2 mai 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control pe drumul public, din  comuna Corni, un autoturism condus de un tânăr de 30 de ani, din comuna Vorona.  În urma
dorohoinews.ro În ultimele două zile, polițiștii botoșăneni au intensificat activitățile de supraveghere și control al traficului rutieri, fiind  organizate 12 acțiuni punctuale, atât pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, cât
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 31 de ani, din comuna Todireni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără
dorohoinews.ro În seara zilei de 1 mai, în jurul orei 20.00, pe timpul executării unei misiuni de ordine publică, jandarmii botoșăneni au depistat un bărbat căutat în vederea executării unei pedepse privative de libertate pentru încălcarea
dorohoinews.ro La data de 1 mai 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Dreptății, din municipiul Botoșani, s-a produs un accident de circulație soldat cu pagube materiale, iar conducătorul
dorohoinews.ro Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere, similar celor emise de
dorohoinews.ro În acest sfârșit de săptămână, jandarmii au acționat independent sau în cooperare cu polițiștii botoșăneni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale care pot afecta siguranța cetățenilor și liniștea comunității. De
dorohoinews.ro Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, care a prezentat la control dovada falsă a ITP-ului pentru
dorohoinews.ro Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cu dublă cetățenie română și R. Ucraina, care a prezentat la control un certificat de înmatriculare
dorohoinews.ro La data de 26 aprilie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe strada Marchian, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 57 de ani, din aceeași localitate.  Întrucât emana halenă
dorohoinews.ro În weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au intensificat activitățile de supraveghere și control al traficului rutier, fiind organizate 10 acțiuni punctuale, atât pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, cât
dorohoinews.ro La data de 27 aprilie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, la locuința unui tânăr, de 20 de ani, din comuna Corni, bănuit de comiterea
dorohoinews.ro La data de 26 aprilie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe o stradă din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, de 35 de ani, din aceeași localitate. În
dorohoinews.ro La data de 26 aprilie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu polițiștii rutieri, polițiști de la acțiuni speciale și de la celelalte subunități de poliție au acționat pe raza municipiului Botoșani
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Județean Transporturi au desfășurat activități pentru prevenirea pescuitului ilegal în perioada de prohibiție, în zona lacului de acumulare Stânca-Costești și pe râul Prut, în
dorohoinews.ro Nerespectarea legislației privind activitățile de picnic s-a soldat în această dimineață cu aplicarea de către jandarmii botoșăneni a cinci sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4000 de lei, unor persoane care au aprins
dorohoinews.ro La data de 25 aprilie 2025, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 43 de ani, din județul Botoșani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii
dorohoinews.ro La data de 24 aprilie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi și nr. 6 Pomîrla au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere,
infractional de la 861 la 880 din 10875
<<<3940414243444546474849>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web