Ministerul Educației a publicat regulile pentru acordarea burselor în noul an școlar și universitar. Studenții vor putea beneficia în continuare de burse de merit și burse sociale, însă doar cei de la buget.
Orice
În articolul trecut anunțam cu bucurie reușita a șase dintre absolvenții noștri la facultăți de medicină; acum este momentul pentru o dublă bucurie: reușita multor absolvenți la instituții de învățământ superior și
Pentru majoritatea elevilor, vacanța presupune relaxare, destindere și absența obligațiilor școlare. Nu același lucru se întâmplă în cazul absolvenților noștri care își croiesc acum drumul spre învățământul
Agheorghițoae Flavia-Ilary, absolventă a prestigiosului Liceu „Regina Maria” din Dorohoi, este un exemplu de excelență academică și determinare, demonstrând că pasiunea, munca susținută și perseverența duc la rezultate excepționale.
În
Liceul „Regina Maria” a obținut pentru a patra oară consecutiv, în anul școlar 2024-2025, prestigiosul titlu de „Școală Europeană” recunoaștere națională oferită instituțiilor de învățământ care
Proiectul Inovator Județean „Grădiniță de Vară-GĂDI 9 ÎN CULORI" este un proiect derulat la Grădinița cu Program Prelungit „ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT" Dorohoi sub îndrumarea doamnei director prof.
Protopopiatul Dorohoi, în colaborare cu Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Dorohoi, a organizat o activitate cultural-religioasă dedicată Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, în cadrul parteneriatului „Școala de
Luni, 30 iunie 2025, au fost publicate rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat. După soluționarea contestațiilor, Colegiul Național „Grigore Ghica” din Dorohoi continuă tradiția excelenței academice și în sesiunea de
În perioada 19-30 mai 2025, 21 de elevi de la specializarea matematică-informatică din cadrul Colegiului Național „Grigore Ghica” au participat la mobilitățile proiectului Erasmus+ VET 2024-1-RO01-KA121-VET-000214845, finanțat
Grădiniţa cu Program Prelungit „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Dorohoi a derulat în anul școlar 2024-2025 Proiectul Transfrontalier „PUNTE DE EMOŢII ŞI TRADIŢII PESTE PRUT” coordonatori director prof. Anișoara Doinița
La finalul acestui an școlar, 2025 – 2026, elevii Colegiului Național “Grigore Ghica” Dorohoi au demonstrat, din nou, că talentul, munca și susținerea potrivită pot duce la performanțe remarcabile. Indiferent de domeniul ales,
Vineri, 20 iunie 2025, au fost publicate rezultatele inițiale ale examenului de Bacalaureat, iar la Colegiul Național „Grigore Ghica” din Dorohoi bucuria a fost mare! În ciuda provocărilor întâmpinate de toți candidații,
Într-un cadru festiv și plin de emoție, la Colegiul Național “Grigore Ghica” din Dorohoi, a avut loc vineri, 20 iunie 2025, festivitatea de încheiere a anului școlar 2024–2025. Evenimentul a reunit elevi, profesori, părinți
Ministerul Educației a aprobat noile planuri-cadru pentru învățământul liceal. Ministrul Daniel David anunță începutul unei reforme curriculare profunde, cu efecte estimate asupra analfabetismului funcțional și participării
În perioada 5-9 mai 2025, un grup de 10 elevi și 2 profesori de la Colegiul Naţional ,,A. T. Laurian” din Botoșani a participat la o mobilitate de grup-elevi, Erasmus+, Acreditare, Educaţie şcolară, la Lycée Général
Emoții mari pentru absolvenţii de liceu care au susţinut examenul de Bacalaureat. Ministerul Educației Naționale a publicat astăzi, 20 iunie 2025, notele la examenul de Bacalaureat 2025.
Pentru a-și vedea notele pe care le-au obținut
Într-o atmosferă relaxată și plină de voie bună, curtea Colegiului Național „Grigore Ghica” a fost transformată aseară într-un adevărat cinematograf în aer liber. Evenimentul, organizat de Consiliul Școlar al Elevilor,
La fel ca în toate școlile din țară și în municipiul Dorohoi, azi, 18 iunie 2025, are loc un protest pașnic al personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, fără afectarea programului școlar, împotriva intenției actualei
În perioada 26–30 mai, 7 elevi și 2 profesori ai Școlii Gimnaziale ”Spiru Haret”, Dorohoi, au participat la mobilitatea “Feel. Think. Create. – International STEAM Week”, găzduită de Agrupamento
În cadrul proiectului Erasmus+ KA122-SCH „Împreună pentru Eco Școala Viitorului”, Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” din Dorohoi a găzduit o activitate deosebită: întâlnirea cu expertul în