Botoşăneanca de 35 de ani care a fost strivită de zidurile prăbuşite în timpul cutremurului din 24 august a fost înmormântată vineri, 2 septembrie.
Întreg satul unde s-a născut Maricica Iosub a participat la ceremonialul
Compania dorohoiană Conted SA, cel mai mare producător local de confecţii din al doilea municipiu al judeţului Botoşani, a raportat atât creşterea cifrei de afaceri în primul semestru din 2016 faţă de perioada de comparaţie din 2015,
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, a fost modificat art. 28, alin. (2) și (3) din
În perioada 2 – 4 septembrie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și liniștea publică la manifestările publice organizate în județul Botoșani.
În municipiul Botoșani, jandarmii vor acționa
Igienizarea terenurilor prin arderea resturilor vegetale şi utilizarea unui aparat de gătit improvizat au generat, în prima zi din septembrie, cinci incendii în mai puţin de patru ore, la Botoşani, Ripiceni şi Broscăuţi. Dacă la Botoşani
Motor Group Dorohoi organizează a-III a ediție a întrunirii cu motocicliști din întreaga țară, în perioada 2 - 3 septembrie 2016, unde sunt așteptați circa 200 de motocicliști.
Dorohoienii sunt așteptați sâmbătă
Află cine se sărbătoreşte astăzi 2 septembrie 2016: Angelica Alecsa - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Constantin Babei - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Xenia Constantin - profesor Colegiul Național Grigore Ghica Dorohoi.
Trei maşini au fost implicate, joi după amiază, într-un accident rutier pe drumul Botoşani-Dorohoi.
Evenimentul rutier s-a petrecut în aproiere de localitatea Cerviceşti când o şoferiţă aflată la volanul unui Opel Vectra,
Află cine se sărbătoreşte astăzi 1 septembrie 2016: Ilarion Mandachi - profesor, colaborator Dorohoi News, Vasile Sarman - preot Protopopiatul Dorohoi, Bianca-Maria Vacariu - Dorohoi, Tania Arosoaie - medic pediatru Spitalul Darabani, Maria
Medicii dorohoieni s-au confruntat miercuri, 31 august 2016, cu o situație mai puțin obișnuită după ce la secția de pediatrie a Spitalului Municipal Dorohoi a fost adus un minor intoxicat cu prenadez.
Minorul, în vârstă de 16 ani,
Miercuri dimineață, în jurul orei 10:30, salariatul VIZINIUC STELIAN, în vârstă de 55 de ani, angajat ca lăcătuş mecanic la SC GREIF FLEXIBLES SRL, cu o vechime la locul de muncă de 8 ani, s-a accidentat la şoldul drept prin
Nova Apaserv Dorohoi anunță faptul că cetățenii care locuiesc în zona centrală a municipiului Dorohoi vor rămâne fără apă. O echipă de intervenție va remedia defecțiunile apărute la rețeaua de apă din acea zonă.
Străzile
Pompierii botoşăneni continuă să răspundă nevoilor cetăţenilor şi să transporte apă menajeră în localităţile afectate de seceta prelungită. De la începutul anului şi până în prezent, au fost efectuate 240 de astfel
Municipalitatea dorohoiană va intra în posesia clădirii şi a terenului în suprafaţă de 633 metri pătraţi, situate în spatele fostului Cămin de fete, de pe strada A.I Cuza, după ce consilierii judeţeni, întruniţi miercurea
Află cine se sărbătoreşte astăzi 31 august 2015: Carmen Lazăr - director marketing Monitorul de Botoșani, Gabriela Beleciu - profesor. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani!
Completează lista sărbătoriților din Dorohoi, la
A vrut să pârlească porcul, dar şi-a incendiat furajele. Este isprava unui localnic din comuna Băluşeni. Când a realizat că flăcările s-ar putea extinde de la furaje, la clădirile din gospodărie, proprietarul a solicitat sprijinul
Motor Group Dorohoi organizează a-III a ediție a întrunirii cu motocicliști din întreaga țară, în perioada 2 - 3 septembrie 2016, unde sunt așteptați circa 200 de motocicliști.
Dorohoienii sunt așteptați sâmbătă
În data de 29.08.2016, în jurul orei 7:40, salariata TANASA MIHAELA DANIELA, în vârstă de 46 de ani, angajată ca brutar, cu o vechime la locul de muncă de 4 ani, s-a accidentat la mana dreaptă în timp ce lucra la divizorul
Un localnic din comuna Roma a rămas fără hrană şi adăpostul pentru animale în urma unui incendiu, izbucnit în noaptea de luni spre marţi.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului
Află cine se sărbătoreşte astăzi 30 august 2016: Liliana Crăciun - învățător, consilier educativ, Dănuț Crăciun - profesor, Marian Gradu - plutonier adjutant ISU Dorohoi, Oana Maria Rotariu - profesor Liceul Tehnologic „Al. Vlahuță”