Trăim vremuri dificile care însă, scot la iveală nivelul de incompetență managerială a clientelei de partid. Dincolo de profesionalismul cu care practică meseria aleasă, pun realmente la îndoială capacitatea multor membri PSD care,
Deputatul social-democrat botoșănean Răzvan Rotaru îi cere europarlamentarului Rareș Bogdan să își ceară scuze față de botoșăneni pe care îi jignește ori de câte ori are ocazia. Ultima dată prim-vicepreședinte PNL
Botoșani nu este batalion disciplinar și nu este Siberia României cu lagăre de muncă, în care să-i trimiteți pe cei din subordinea guvernului dumneavoastră care nu-și fac treaba!
În cadrul unei emisiuni la un post de televiziune,
În condițiile în care se regăsesc majoritatea botoșănenilor simpli, care cu greu reușesc să-și achite lunar utilitățile, credem că ar fi cazul să stopeze și S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani supraîncărcarea facturilor la
Astăzi s-a semnat contractul pentru începerea lucrărilor de modernizare a drumului național Botoșani - Târgu Frumos. La nivelul Ministerului Transporturilor s-a dat startul uneia dintre cele mai așteptate investiții pentru județul Botoșani.
Realizarea
Pandemia de coronavirus a cauzat probleme atât pe plan economic cât și politic în România. Astfel, liberalii s-au gândit la o nouă perioadă pentru desfășurarea alegerilor locale din țară.
Potrivit unor
Liberalii sunt primii guvernanți care au încălcat Constituția României, care prevede că învățământul e gratuit și garantat de stat. Guvernul Orban a blocat accesul la educație a sute de mii de elevi care nu au putut participa
Elevii navetiști din clasele terminale sunt ignorați de ministrul Educației, care pur și simplu îi lasă acasă pe perioada sesiunilor de pregătire pentru Bacalaureat și Evaluare Națională: mersul la școală nu reprezintă un motiv pentru
134 de voturi PENTRU = UNANIMITATE. Acesta este rezultatul votului din Senatul României în ședința de plen din data de 12 mai 2020 pentru “Propunerea legislativă privind Legea Laptelui și a produselor lactate”. Un rezultat
La presiunea noastră și a cetățenilor botoșăneni, pentru a-și acoperi incompetența de la nivel local și central din ultimele 6 luni în care nu au mișcat nimic în economie, liberalii încep să preia obiectivele de investiții
Criza pandemică ce a fost provocată de Covid-19, nu a înlăturat celelalte probleme ale cetățenilor, ci din contră, ele există dar nimeni nu pare să mai rezolve ceva în județul Botoșani, în afară de combaterea Coronavirusului.
O
Inactivitatea vărului Flutur de la Botoșani se pliază perfect peste incompetența vărului Flutur de la Suceava - doctor de ocazie - și uite-așa cei doi veri nenorocesc Moldova.
Viceprimarul municipiului Botoșani, social-democratul Marian Murariu
Parlamentarul social-democrat Răzvan Rotaru atrage atenția asupra politizării funcțiilor de conducere din instituțiile publice locale de către Guvernul Orban prin numirea rudelor și prietenilor parlamentarilor PNL din Botoșani.
„În
Deputatul Pro România, Mihaela Huncă, întreabă guvernanții când vor primi cadrele medicale din linia întâi care lucrează în mod direct cu pacienții confirmați cu noul coronavirus stimulentul financiar de risc
Educația, domeniu care ar putea evita colapsul, exact cu o gură de oxigen din fondurile europene!
Din păcate, România a încasat o treime din fondurile europene din actualul exercițiu bugetar. „Dacă vă amintiți, în
Alegerile locale pot avea loc în termen de 6 luni de la data expirării stării de alertă și data se stabilesc cu cel puțin 75 de zile înaintea votării de către Parlament, a decis Camera Deputaților.
Procedurile privind organizarea
O mare parte din suprafața agricolă a țării cât și a județului Botoșani, se confruntă cu o secetă severă care a afectat puternic culturile înființate de fermieri în toamna anului 2019.
„Pentru a combate acest fenomen
Astăzi sărbătorim asistenții medicali din toată lumea, ocazie cu care doresc să îmi exprim respectul și recunoștința față de activitatea asistenților medicali din toată țara și din județul Botoșani, fără de care, niciun medic
Președintele PSD Botoșani Doina Federovici atrage atenția asupra situației dezastruoase în care se află finanțările de la bugetul de stat în 2020 pentru turnarea de covoare asfaltice pe drumurile naționale care traversează județul.
„Realitatea
În ultimele două săptămâni în județul Botoșani au fost prezenți reprezentanți ai Guvernului României, referindu-ne la ministrul Sănătății și ministrul Agriculturii, și credem că este necesar să-i întrebăm