Un fumător neglijent a fost la un pas să transforme un lan de grâu în scrum, luni după-amiază, la Săveni. Ţigara aprinsă aruncată la întâmplare a aprins grâul, dar şi paiele rezultate în urma treieratului,
Află cine se sărbătoreşte astăzi 7 iulie 2015: Lucian Topalagă - viceprimar municipiul Dorohoi, Maria Dumitrescu - profesor Școala Nr.2, Ștefan Cel Mare Dorohoi, Mihai Neculai - profesor, Olivian Barabasa - fermier Horlăceni-Șendriceni. Redacția
Patru șefi ai unor centre din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani și-au pierdut funcțiile de conducere, în locul acestora fiind deja numiți înlocuitori.
Dan Șlincu, directorul
Pe data de 8 iulie vor avea loc, la Dorohoi, o serie de manifestări comemorative dedicate pogromului antievreiesc din 1940, desfășurate în cadrul proiectului „Memoria ca act de justitie”.
Ca urmare a ultimatului sovietic la sfârşitul
Astăzi, 6 iulie se împlinesc şase luni de când dragul nostru Andrei a plecat cu albe aripi spre o altă lume mult mai bună, spre un loc luminat, a plecat să cânte cu îngerii acolo unde suspinul nu îşi are loc. Bunătatea,
Află cine se sărbătoreşte astăzi 6 iulie 2015: Cornelia Hrițuleac - medic pediatru Spitalul Municipal Dorohoi, Cătălin Tanasă - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Elena Sfeclă - profesor Grup Şcolar Darabani. Redacția Dorohoi
Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din municipiul Dorohoi, se află în stare gravă la Spitalul Județean Mavromati, după ce a băut formol. Bărbatul a ajuns inițial la Spitalul Municipal din Dorohoi, însă pentru că starea
Află cine se sărbătoreşte astăzi 5 iulie 2015: Iulia Maria Stoica - profesor Colegiul National Grigore Ghica Dorohoi, Constantin Gurzu - profesor Liceul Teoretic Anastasie Bașotă Pomarla. Redacția Dorohoi News urează
Află cine se sărbătoreşte astăzi 4 iulie 2015: Lăcrămioara Beșleagă - președinte Asociația SAREPTA Dorohoi, Corina Grădinaru - BRD Groupe Societe Generale Dorohoi, Ana Popa - director economic la SC PROAGRO SA Dorohoi, Paula Iuliana Brînzăi
Un accident grav s-a produs vineri la amiază, soldat cu moartea unei persoane şi rănirea gravă a încă două, printre care un adolescent! Şoferul, care conducea o maşină inscripţionată cu semnul TAXI, a pierdut controlului volanului şi
În perioada, 7-9 iulie 2015, în Municipiul Dorohoi, vor avea loc evenimente prin care, Comunitatea Evreilor va comemorarea 75 de ani de la Pogromul anti-evreiesc din 1 iulie 1940 – Dorohoi, judeţul Botoşani.
Începând
Află cine se sărbătoreşte astăzi 3 iulie 2015: Andrei Birta - informatician Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, Mărioara Lionte - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Gheorghe Alexa, - prof. înv.
Doru Ciocan, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice va fi vineri dimineaţă la Botoşani, pentru a discuta despre problemele curente ale Agenţiei Teritoriale Nord-Est.
Acesta
Află cine se sărbătoreşte astăzi 2 iulie 2015: Alexandra Moga - Primăria Dorohoi, Liliana Anichitoaie - Dorohoi, Daniela Claudia Bulauca - profesor Colegiul Național “Grigore Ghica” Dorohoi, Cătălin Ifrim - profesor Seminarul Teologic
Recomandările făcute de forţele de ordine şi protecţie mobilizate pentru meciul dintre FC Botoşani – FC Spartaki Tskhinvali includ invitaţia ca suporterii să vină din timp la stadion. Partida va începe la ora 20.00, iar accesul pe
Începând cu luna iulie salariul minim brut pe economie creşte cu 75 de lei, ajungând astfel la 1.050 de lei, lunar. De hotărârea de Guvern care prevede noul prag de creştere beneficiază cca 20.000 de botoşăneni, atât
Poliția Municipiului Dorohoi a fost sesizată la numărul de urgență 112 în dimineața zilei de miercuri, 1 iulie 2015, cu privire la faptul că dintr-o locunță de pe strada Aleea Criva din Dorohoi se simte un miros greu de suportat.
Vecinii
Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău va asigura măsurile specifice de ordine şi siguranţă publică la meciul de fotbal dintre echipele F.C. Botoşani – F.C. Spartaki Tskhinvali (Georgia) în primul tur al Europa League.
Joi, 2 iulie 2015,
Am primit pe adresa redacţiei Dorohoi News, o sesizare venită din partea unui cititor al publicaţiei noastre, cu dorinţa de a fi publicată pe site-ul nostru.
Redăm integral acest text:
„Nu mi se pare normal ca șoferii de pe mijloacele
Află cine se sărbătoreşte astăzi 1 iulie 2015: Dalia Florea - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Elisabeta Precob - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Aurel Vasiliu - pensionar, fost profesor de educaţie fizică,