Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darbani au organizat duminică 14 aprilie, o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în rândul
În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventive pe raza întregului județ, în cadrul planului de activitate BLOCADA.
Astfel, au fost organizate 4 acțiuni punctuale, cu sprijinul
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, la data de 13 aprilie 2024, pe drumul public din orașul Săveni, un autovehicul condus de un bărbat, de 66 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor
La data de 13 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi - Biroul Rutier au oprit pentru control, pe DJ 291, în comuna Șendriceni, un autoturism condus de o tânără, de 20 de ani, din comuna Hilișeu Horia.
Întrucât
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au oprit pentru control, o autoutilitară condusă de un tânăr, din județul Suceava care transporta material lemnos.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul
Polițiștii de ordine publică, cu sprijinul celor de la acțiuni speciale și jandarmi au organizat o razie în municipiul Botoșani pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în segmentul stradal.
Astfel, peste 80 de
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au oprit la data de 11 aprilie 2024, pentru control, pe strada Turbata, din comuna Tudora, un utilaj agricol condus de un tânăr, de 18 de ani, din aceeași comună.
În
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Darabani au oprit pentru control, la data de 11 aprilie 2024, pe strada 1 Decembrie, din orașul Darabani, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 24 de ani, din județul Suceava, care transporta material
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.7 Darabani au identificat la data de 11 aprilie 2024, un bărbat, de 42 de ani, din comuna Păltiniș, pe numele căruia era emis, de către Judecătoria Darabani, un mandat de executare a pedepsei
Marți dimineață, un echipaj de jandarmerie aflat în apropierea Liceului „Alexandru Vlahuță" din municipiul Dorohoi a fost sesizat de agentul de pază cu privire la faptul că două persoane au pătruns fără drept în curtea
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoșani au depistat în trafic un cetăţean român care transporta 40.000 de țigarete fără timbru de acciză. Ţigaretele, în valoare de 25.000
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 43 de ani, din comuna Bălușeni, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducere fără permis și refuz de prelevare
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani-Biroul Rutier au organizat marți 9 aprilie, o acțiune pentru prevenirea și combaterea abaterilor la regimul rutier de către instructorii autorizați din cadrul școlilor de șoferi.
Astfel,
Marți 9 aprilie, în intervalul orar 14:00-22:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat pe raza județului Botoșani o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare nerespectarea
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 19 ani, din comuna Dângeni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au identificat luni 8 aprilie, pe strada Vârnav, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 50 de ani, din aceeași localitate.
În urma
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 20 de ani, din orașul Darabani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Din probatoriul
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 37 de ani, din comuna Ibănești, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Ulterior, față de
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au identificat duminică 7 aprilie, pe drumul european DE 58, din orașul Flăîmânzi, un autoturism condus de un tânăr de 34 de ani, din aceeași localitate,
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit duminică 7 aprilie, pentru control, pe drumul județean DJ 282, din comuna Coțușca, un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani, din aceeași localitate.
Acesta