În prezenţa prefectului Costică Macaleţi, militarii în rezervă din Botoşani şi-au ales astăzi o nouă conducere în cadrul filialei judeţene a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere.
Prezent la mitingul antidrog organizat în fața Prefecturii și a Consiliului Județean Botoșani, prefectul Costică Macaleţi i-a felicitat pe cei prezenți.
Vezi mesajul integral:
Dragi tineri, stimată audienţă,
Mă alătur vouă
Inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani în colaborare cu jandarmii şi specialiştii Direcţiei Silvice Botoşani vor desfăşura, pe 1 şi 2 mai, acţiuni
Departe de a fi oras european, Dorohoiul a fost asediat de gunoaie, imprastiate de localnici peste tot, astfel incat unele zone din oras s-au transformat in adevarate gropi de gunoi. Dorohoienii care isi renoveaza locuintele, construiesc s-au demoleaza
Consilierii dorohoieni se întrunesc joi, 25 aprilie 2013, în ședința ordinară din luna aprilie a Consiliului Local al Municipiului Dorohoi.
Ședința va avea loc la ora 15:00, la Casa Municipală de Cultură Dorohoi. Reamintim că şedinţele
Află cine se sărbătoreşte astăzi 25 aprilie 2013: Carmen Lepardă - profesor Școala nr.5 „Spiru Haret” Dorohoi, Constantin Adăscăliței - medic de familie comuna Lozna. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! (DorohoiNews.ro)
Completează
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat astăzi, la ora 16.33, să intervină pentru scoaterea unui bărbat căzut într-o fântână de pe raza localităţii Stânceşti,
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani derulează campania de verificare a lăcaşelor de cult cu risc ridicat de incendiu din judeţ. Acţiunea are ca scop prevenirea situaţiilor de urgenţă
O fetiţă de un 1 an şi 3 luni, blocată într-un autoturism, a fost salvată de pompierii botoşăneni în această dimineaţă. Mama micuţei a parcat maşina în curtea Secţiei de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Botoşani,
Află cine se sărbătoreşte astăzi 24 aprilie 2013: Irina Mihaela Doroftei - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Maria Cimpoiesu - soră medicală Spitalul Municipal Dorohoi, Irina Purușniuc - profesor Școala Nr.2 „Ștefan Cel Mare”
De sărbătoarea Floriilor, peste250 de poliţişti vor fi la datorie pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice. Poliţiştii vor fi prezenţi pe principalele artere rutiere, în localităţile urbane şi rurale, în special în zona
Câteva zeci de botoşăneni de la cele două unităţi militare din judeţ s-au angajat până acum în operaţiunile militare din Irak, Afganistan, Balcani şi alte misiuni NATO sau ONU. Ultimii „asistenţi ai păcii” s-au
Cu prilejul sărbătoririi Zilei Forţelor Terestre, în data de 23 aprilie 2013, între orele 08.30-09.00 la sediul Batalionului 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” din strada Petru Rareş nr. 62-64, va avea loc un ceremonial militar
În acestă zi de Sărbătoare a Sfântului Gheorghe, ce se sărbătorește în 23 aprilie a fiecărui an, toți cei ce poartă numele de Gheorghe și derivate al acestuia, se celebrează.
Pentru că astăzi este o zi specială pentru
Ambuteiaje, nervi întinşi la maxim, multă gălăgie şi timp pierdut. Acesta este tabloul pe care Dorohoiul îl oferă în aceste zile celor care circulă pe strada A.I. Cuza din Dorohoi, din cauza lucrărilor pentru plombarea strazii.
Află cine se sărbătoreşte astăzi 23 aprilie 2013: Petru Damaschin - profesor Liceul „Regina Maria” Dorohoi, Gabriela Subotnicu - profesor Grupul Școlar Darabani, Romașcanu Erica Georgiana - Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează
În ziua de 18 aprilie, în Poligonul Turcineşti din Târgu Jiu, a avut loc festivitatea de premiere a câştigătorilor ediţiei a XXIV- a a Campionatului de Tir al Ministerului Afacerilor Interne, desfăşurat în perioada
Echipa Speranţa Dumbrăviţa a învins duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (1-0) formaţia C.S. Vorniceni, într-un meci din etapa a XVI-a, din Liga a V-a GIVOVA, Seria Nord. Speranţa Dumbrăviţa - CS Vorniceni a fost un meci strâns,
La Liceul Tehnologic Special „Ion Pillat” Dorohoi s-a desfăşurat vineri, 19 aprilie 2013, începând cu ora 10:00, ediţia a II a, faza zonală, a concursului „Echipaj de pompieri” care se adresează elevilor cu cerinţe
În urma sondajului efectuat în perioada 15 aprilie – 21 aprilie, de către redacția Dorohoi News pe tema: Postiți în acest post a paștelui? 220 dorohoieni și-au exprimat părerea înregistrându-se următoarele rezultate:
30.45%