Dorohoi News Logo

NATIONAL:

dorohoinews.ro Horoscop Berbec Săptămâna analizată le aduce nativilor Berbec un val de revelații și oportunități, care îi provoacă să-și regândească strategia în ce privește comunicarea, interacționarea cu ceilalți, cariera și
dorohoinews.ro Se anunță o săptămână plină de surprize pentru toți nativii. Gemenii vor avea o energie bună, Balanțele își pot lărgi perspectivele, iar Săgetătorii vor străluci la locul de muncă. Berbec Săptămâna aceasta te încurajează
dorohoinews.ro Modul şi indicatorii prin care se acordă concediul medical trebuie modificaţi, a declarat, sâmbătă, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, care a precizat că vor apărea modificări legislative în acest sens. „Controlul
dorohoinews.ro Ministerul Sănătății trimite corpul de control și pe cel al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate în cabinetele medicilor de familie, ale specialiștilor din ambulator, dar și în spitale. Există suspiciuni că anul trecut,
dorohoinews.ro Avem în față poate cea mai frumoasă săptămână din anul 2025. Este vorba despre o Lună Nouă care va avea loc pe 25 iunie și marchează intrarea lui Jupiter în zodia Rac. Este esențial să simțim că ne găsim locul, dar și
dorohoinews.ro Solstițiul de vară, care a avut loc sâmbătă, 21 iunie, la ora 05:42, marchează momentul în care Soarele ajunge la punctul său cel mai nordic față de Pământ, deschizând oficial sezonul estival. Acest eveniment încărcat
dorohoinews.ro Săptămâna 16-22 iunie aduce mari schimbări pentru câteva zodii. Se anunță o perioadă în care se cere multă atenție la cei din jur. Horoscop Berbec Se simte din plin toată săptămâna influența unui eveniment astrologic
dorohoinews.ro Ministra Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a declarat că sporul de antenă ar trebui să fie o sumă fixă şi nu procent din salariu, astfel încât să nu se raporteze la cuantumul salariului, ci la condiţiile de muncă. „Fiecare categorie
dorohoinews.ro Luna Plină de pe 11 iunie, cunoscută și sub numele de „Luna Căpșunilor”, va influența puternic zodiile. Acest fenomen astral rar aduce schimbări semnificative în plan energetic și oferă oportunități importante pentru transformare
dorohoinews.ro Vremea se va încălzi în următoarele zile în Banat şi Crişana, dar se va răci în Muntenia şi Dobrogea, potrivit Estimării evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 9 - 22 iunie. Astfel, în
dorohoinews.ro Un cutremur de magnitudine de mică intensitate s-a produs duminică dimineață în județul Neamț, la o adâncime de 140 km. Seismul a fost înregistrat în apropierea orașului Piatra Neamț și a fost resimțit și în localități
dorohoinews.ro Se încălzește vremea în România! Directorul Administrației Naționale de Meteorologie, a anunțat că, în perioada următoare, vom avea parte de o creștere semnificativă a temperaturilor, după o perioadă caracterizată de
dorohoinews.ro Berbec: Săptămâna care urmează te pune să alegi între a-ți urma inima sau a te conforma așteptărilor celorlalți. Deși pare simplu, vei descoperi că sinceritatea față de tine însuți cere curaj. Oprește-te, reflectează și
dorohoinews.ro Hidrologii au anunțat că există, în continuare, risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au prelungit Codul galben până pe 27 mai, la ora 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi,
dorohoinews.ro Nu scăpăm de ploi! Meteorologii au prelungit Codul galben de ploi însemnate cantitativ pentru județul Botoșani, până pe 27 mai, la ora 10:00.   În intervalul menționat, cantitățile de apă vor fi de 30...50 l/mp.
dorohoinews.ro Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au prelungit Codul galben până mâine, la ora 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie,
dorohoinews.ro Preşedintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, miercuri, legea care prevede ca reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule să fie condiţionată şi de obligativitatea prezentării dovezii achitării amenzii aplicate ca
dorohoinews.ro Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și vânt pentru județul Botoșani valabil astăzi, între orele 10:00 - 21:00. În intervalul menționat, în toată
dorohoinews.ro Prezența la vot până la ora 19:00 este de 59.21% (la nivel național) și 40.54% (la nivelul județului Botoșani). La nivel național numărul total de voturi exprimate până la această oră este de de 10.635.011, din care peste 1.527.880
dorohoinews.ro Prezența la vot până la ora 15:00 este de 42.35% (la nivel național) și 30.28% (la nivelul județului Botoșani). În țară, cea mai bună prezență la vot se înregistrează momentan în județele Ilfov – 50.28%, Argeș
national de la 141 la 160 din 7061
<<<345678910111213>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web