Dezastru pentru cei care au centrale de apartament. Acestia ar putea sa inghete la iarna, din cauza celebrei Ordonante 114, care destabilizeaza Romania si chiar impinge la importuri masive de gaz.
Aparent nu vor fi suficiente gaze pentru a alimenta
Chiar daca azi e un frig patrunzator, iar in multe zone din tara a inceput deja sa ninga, incepand de maine se incalzeste treptat, gratie unui val de aer tropical care va patrunde in tara noastra si va aduce temperaturi de peste 20 de grade.
Asadar,
Directorul ANM Elena Mateescu a anunțat, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că în România se vor înregistra scăderi drastice de temperatură în următoarele zile.
„De la mijlocul săptămânii viitoare,
Berbec
Este nevoie sa acorzi timp si resurse achitarii facturilor, taxelor sau altor tipuri de datorii. Relationarea cu specialisti in finante-banci este binevenita, pentru ca poti afla informatii pretioase referitoare la bunul mers al investitiilor
Șoferii au parte de amenzi de trei ori mai mari, dacă nu se supun acestui ordin. Iată legea promulgată azi, 25 cotombrie, de către președintele României. Ce indică documentul oficial?
Amenzi de 1.500 de lei pentru șoferii care nu se supun
Meteorologii anunță că o masă de aer arctic va pătrunde în România, iar temperaturile vor scădea considerabil. Acest lucru se va întâmpla chiar de săptămâna viitoare, însă până atunci temperaturile rămân
Angajatorul ar putea să nu mai fie obligat să suporte indemnizația pentru primele cinci zile de concediu medical, potrivit unei propuneri legislative care a trecut tacit de Senat.
Proiectul legislativ pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă
Românii care au centrale termice de apartament ar putea îngheţa în case, la iarnă. Asta din cauza celebrei Ordonante 114, care fragilizează România și ne împinge la importuri masive de gaz.
Românii ar putea îngheța
Intreaga saptamana poate fi provocatoare, insa ai la indemana doua mecanisme de a tine situatia sub control: disciplina si respectul. Citeste-ti horoscopul saptamanal in continuare si traieste din plin miracolul acestei vieti:
Berbec
Persoana iubita
România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică, 26 spre 27 octombrie, la ora oficială de iarnă, ora 4.00 urmând să devină ora 3.00 şi vom dormi mai mult cu o oră.
Acest mecanism de schimbare a orei este folosit
Anunț important pentru milioane de români. Urmează modificări importante la Legea Salarizării în cazul în care un proiect important trece de parlament. Cine va avea de câștigat și cine de pierdut după ultimele schimbări!
Spitalul Elias a anunțat marți, cu regret, dispariția unei mari doamne a teatrului românesc, Tamara Buciuceanu Botez.
Tamara Buciuceanu Botez a împlinit anul acesta 90 de ani. Starea de sănătate a Tamarei Buciuceanu s-a agravat marţi,
Berbec
Esti in verva in aceasta saptamana si dornic de schimbari personale majore. Este vorba despre debutul unei etape noi de viata, de o cu totul alta anvergura. Selecteaza prioritatile si evita suprasolicitarea nervoasa.
In plan financiar, se contureaza
Un grav accident de circulație a avut loc, joi, în județul Bacău. Autoritățile au confirmat deja 6 victime. Grav accident, produs pe DN2 E85, în județul Bacău, pe raza satului Dumbrava, din comuna Itești. Un microbuz transport persoane
În perioada 01.10.-31.12.2019 Direcția Generală Anticorupție desfășoară campania anticorupție „Tu poți face lumină”, în vederea conștientizării personalului M.A.I. și a cetățenilor cu privire la cauzele și consecințele
BERBEC
Luni, Berbecii trebuie să se înarmeze cu răbdare: șefii vor fi greu de mulțumit, în timp ce colegii le vor ”contabiliza” greșelile sau vor încerca să le ”fure ideile”.
Marți, 8 octombrie, va începe
Sâmbătă avem o zi mohorâtă şi rece. Dimineaţă o să picure prin sud şi sud-est, iar pe seara, un alt val de ploi, pătrunde prin nord-vestul ţării. Maximele vor fi de la 10 grade în depresiuni, la cel mult 18 grade în
O tragedie s-a petrecut sâmbătă dimineață pe șosea, într-o comună din Ialomița, în apropiere de Urziceni, unde 10 oameni au murit și 7 au fost răniți. Potrivit primelor date, un microbuz și un TIR s-au izbit violent, iar autoritățile
Un val de aer polar va afecta România începând de joi. Vremea va fi în general instabilă. Vor fi înnorări temporar accentuate şi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări
BERBEC (21 martie – 20 aprilie)
Esti curajos, energetic si pregatit pentru orice ! Ca pionier al zodiacului, tu cauti adventura si entuziasm in orice faci. Chiar acum, Soarele si Venus sunt in Balanta, deci in zodia opusa tie si iti intaresc focusul