Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, sâmbătă 25 noiembrie, un autoturism condus de un bărbat, de 39 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darbani au oprit sâmbătă 25 noiembrie, pentru control, pe strada 1 Decembrie, din orașul Darbani, un autoturism, condus de un tânăr de 18 ani, din comuna Mileanca.
Întrucât acesta
Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu cei ai subunităților de poliție și cu sprijinul jandarmilor și polițiștilor de frontieră au organizat sâmbătă 25 noiembrie, o acțiune, pe raza județului Botoșani,
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Biroului pentru Protecția Animalelor au organizat o acțiune, la data de 24 noiembrie 2023, pentru verificarea modului de respectare a legislației
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control pe drumul comunal din DC 83 A, un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, din comuna Hudești.
În urma testării cu aparatul etilotest
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.5 Mihăileni au oprit pentru control, la data de 24 noiembrie 2023, pe drumul național DN 29 C, un comuna Mihăileni o autoutilitară condusă de un bărbat, de 58 de ani, din județul Suceava,
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, care a fost depistat la volan, deși nu deținea permis de
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au acționat în zona de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru impunerea
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier au organizat, miercuri, 23 noiembrie 2023, o acțiune pentru verificarea vehiculelor de transport marfă
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au identificat, miercuri, 23 noiembrie 2023, un tânăr, de 29 de ani, din orașul Săveni, pe numele căruia era emis de către Tribunalul Botoșani, un mandat de executare
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, care a fost depistat la volan, deși nu deținea permis de
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, marți, 21 noiembrie 2023, pe drumul comunal D.C. 51, în comuna Cristești, un autoturism condus de un tânăr, de 19 ani, din comuna Coșula.
În
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, miercuri, 22 noiembrie 2023, pe strada Sucevei, din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de un bărbat de 47 de ani, din comuna Corni.
În urma verificărilor efectuate
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au fost sesizați prin apel 112, marți, 21 noiembrie 2023, cu privire la faptul că pe Bulevardul George Enescu s-a produs un accident rutier, iar unul dintre conducătorii
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier în timp ce se deplasau cu autospeciala de poliție pe Calea Națională, marți, 21 noiembrie 2023, au observat un autoturism care staționa pe marginea părții carosabile,
Un bărbat de 48 de ani, a fost oprit de polițiști în timp ce se deplasa cu autoturismul pe drumul național D.N. 29 D, în comuna Durnești, întrucât rula cu viteză peste limita legală.
În urma verificărilor
Un accident rutier a fost evitat în ultimul moment de o autospecială de poliție din cadrul Poliției Municipiului Botoșani - Biroul Rutier, care se deplasa pe drumul județean D.J. 29 D, în momentul în care un alt autoturism a pătruns
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, la data de 20 noiembrie 2023, pe drumul public din comuna Avrămeni, un autoturism condus de un tânăr, de 32 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât
În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 4 acțiuni punctuale și au intervenit la 52 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
În cadrul activităților desfășurate au fost aplicate 145 de sancțiuni
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare, la data de 20 noiembrie 2023, două mandate de percheziție domiciliară la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de contrabandă în