Dorohoi News Logo

ASTAZI IN LUME:

dorohoinews.ro Cele mai afectate țări, de valul de frig care a cuprins Europa, au fost Germania, Marea Britanie și Olanda. Potrivit canalelor de știri ninsorile abundente au adus haos în părți din sudul Germaniei și în Olanda, traficul aerian și
dorohoinews.ro Prezent la Summitul COP 28, Președintele Klaus Iohannis a anunțat că România şi-a redus emisiile de gaze cu efect de seră cu peste două treimi, în ultimele trei decenii, pe fondul multiplicării produsului intern brut. „România
dorohoinews.ro Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde luni este programată o grevă de 24 ore în transportul public. Potrivit MAE, în Italia va fi organizată o grevă generală la nivel naţional
dorohoinews.ro Parlamentul European a respins miercuri la Strasbourg propunerea Comisiei Europene de a reduce cu 50% folosirea pesticidelor până în 2030. Reducerea cu 50% a folosirii pesticidelor până în 2030 reprezenta o medie europeană. Prin
dorohoinews.ro Compania suedeză Northvolt a anunțat descoperirea unei baterii cu ioni de sodiu de ultimă generație, dezvoltată pentru extinderea sistemelor de stocare a energiei rentabile și durabile la nivel mondial. Celula a fost validată pentru o densitate
dorohoinews.ro Sezonul de schi ar putea începe mai devreme anul acesta, având în vedere faptul că în multe stațiuni turistice din Europa au fost deja ninsori abundente.  După vremea caldă din octombrie, temperaturile din Alpi au scăzut,
dorohoinews.ro Parlamentul UE și Consiliul European au ajuns la un consens privind măsurile de control  asupra transporturilor de deșeuri, cu scopul de a opri exporturile anumitor tipuri de deșeuri către țări terțe care nu le pot procesa în mod corespunzător. „Exporturile
dorohoinews.ro Pentru ca românii să poată călători în Statele Unite fără viză, țara noastră trebuie să ia măsuri pentru a reduce rata de refuz a vizelor SUA. În acest moment procentul celor respinși depășește 12%. Pentru admiterea în
dorohoinews.ro În ultima perioadă, dealerii auto din vestul Europei au decis ieftinirea mașinilor electrice, în condițiile în care până acum cumpărătorii erau nevoiți să aștepte și luni de zile pentru livrarea unui autoturism. În
dorohoinews.ro Mai multe comunități din Italia sunt terorizate de patru români, cunoscuți drept „Banda Mercedesurilor Albe”, care intră în locuințe și fură tot ce prind, fără să fie intimidați de camerele de supraveghere. Cei patru
dorohoinews.ro Compania Neuralink, deținută de Elon Musk, a primit acceptul la începutul acestui an pentru a începe testele pe oameni, într-un program de implantare de cipuri în creierul oamenilor.  Potrivit StirileProTV, mii de oameni
dorohoinews.ro Comisia Europeană a recomandat miercuri, 8 noiembrie, începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Ucraina, Republica Moldova şi Bosnia-Herţegovina, precum şi acordarea statutului de ţară candidată Georgiei. Ucraina va începe
dorohoinews.ro Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să se deplaseze dinspre/înspre Republica Italiană prin trecerea frontierelor cu Republica Slovenia că autoritățile locale au
dorohoinews.ro Franța se află într-o situație tot mai dificilă! Autoritățile au decis ridicarea nivelului de alertă la gradul cel mai înalt, respectiv „urgență atentat”, în urma atacului terorist din Arras, în care un profesor
dorohoinews.ro Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză că vineri, 13 octombrie 2023, este prevăzută o grevă generală, la nivel național,
dorohoinews.ro Au început înscrierile pentru ediția de toamnă a programului „DiscoverEu”, prin care câteva mii de cetățeni, cu vârsta de 18 ani, pot obține un permis de călătorie gratuit. DiscoverEU este o acțiune a programului
dorohoinews.ro MAE, alertă de călătorie pentru Israel, în urma declanşării stării de război în zonă! MAE recomandă evitarea călătoriilor. Românii din zonă sunt sfătuiţi să-şi anunţe prezenţa la Ambasadă. MAE, alertă de călătorie
dorohoinews.ro Premiul Nobel pentru Pace 2023 a fost acordat scriitoarei de origine iraniană, Narges Mohammadi. „Premiul pentru pace din acest an recunoaște, de asemenea, rolul avut de sutele de mii de oameni care, în anul precedent, au manifestat împotriva
dorohoinews.ro Dacă în urmă cu o lună furtuni puternice devastau localități întregi din Grecia, omorând 16 oameni și provocând daune de peste două miliarde de euro, în ultimele zile furtuna Elias a produs distrugeri la fel de mari. Astfel,
dorohoinews.ro Potrivit unui document al Ministerului de Finanțe, din Federația Rusă, cheltuielile militare ale țării vor crește cu 68 de procente în cursul anului 2024. Astfel, actuala conducere a Rusiei își propune să investească în armată
astazi in lume de la 21 la 40 din 1823
<<<1234567>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web