Dorohoi News Logo

CULTURA:

dorohoinews.ro O zi plină de căldură sufletească și comuniune a avut loc duminică, 29 iunie2025, în ziua de pomenire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Dorohoi, unde Departamentul
dorohoinews.ro Sfântul Leontie s-a născut în veacul al 14-lea, în Rădăuţi, din părinţi creştini dreptmăritori. A fost tuns în monahism cu numele Lavrentie la Mănăstirea Bogdana, iar mai târziu s-a retras la o sihăstrie în
dorohoinews.ro Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, intenționează să organizeze, în ultima săptămână din iulie, a VII-a ediție a Atelierelor
dorohoinews.ro Astăzi pomenim Soborul celor 12 Apostoli, ucenicii Mântuitorului Iisus Hristos, care au propovăduit Evanghelia în toată lumea, după cuvântul Domnului care a zis: „Drept aceea, mergând învăţaţi toate neamurile,
dorohoinews.ro Pe 29 iunie, creștinii îi prăznuiesc pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, doi mari propovăduitori ai credinței și martiri ai Bisericii. Însă dincolo de dimensiunea religioasă, această zi este și un reper esențial în calendarul
dorohoinews.ro Aceşti doi mari Apostoli nu-şi au lauda de la oameni, ci de la Însuşi Domnul, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Pe Sfântul Apostol Petru, Hristos-Domnul l-a fericit pentru mărturisirea sa, numindu-l piatră, şi pe
dorohoinews.ro Aceşti mucenici ai lui Hristos au trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305), Chir fiind din cetatea Alexandriei (Egipt) şi Ioan din cetatea Edesei (Siria). Sfântul Chir era medic în Alexandria şi prin posibilitățile pe
dorohoinews.ro Sfântul Samson (†530) era din neamul Sfântului Împărat Constantin cel Mare (306-337), originar din Roma. De tânăr, arătându-se înclinat spre milostenie şi spre ajutorarea celor săraci, şi-a împărţit
dorohoinews.ro Sfântul Cuvios David s-a născut şi a crescut în cetatea Tesaloniculuişi prin curăţia sa sufletească s-a arătat ca un înger în trup. Şi-a părăsit prietenii şi averea şi a mers la Mănăstirea Cuculiaton, unde s-a făcut
dorohoinews.ro În aprilie 2025, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție în subordinea Consiliului Județean Botoșani, a inițiat un proiect de discuții pe marginea biografiilor romanțate ale lui
dorohoinews.ro Sfânta Fevronia îşi ducea viaţa sub canonul unei mănăstiri din cetatea Nisibi, care se afla la graniţa dintre împărăţiaperşilorşi cea a romanilor. În acea mănăstire se făcuse monahie pe când avea 20 de ani, fiind
dorohoinews.ro Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, vestită de Arhanghelul Gavriil în chip minunat tatălui său, pe când slujea în Templul de la Ierusalim. Deoarece s-a îndoit că va mai
dorohoinews.ro Sânzienele păstrează în cultura românească o serie de obiceiuri fascinante, transmise din generație în generație. Noaptea de 23 spre 24 iunie este considerată una dintre cele mai misterioase nopți ale anului, învăluită
dorohoinews.ro Ansamblul de Cântece și Dansuri „Mugurelul-Mărgineanca”, format din Orchestra „Mugurelul” a Clubului Copiilor Dorohoi și dansatorii Ansamblului „Mărgineanca” al Casei de Cultură a Sindicatelor „Nicolae
dorohoinews.ro Sfânta fecioară Agripina (†257) s-a născut şi a crescut la Roma şi tânără fiind, pe mulţi păgâni îi învăţa să se lepede de idoli şi să se închine Domnului Iisus Hristos.  Din tinereţe s-a
dorohoinews.ro Noaptea de Sânziene este una dintre cele mai îndrăgite sărbători populare românești, celebrată în fiecare an în noaptea dintre 23 și 24 iunie. Descoperă tradițiile fascinante ale Nopții de Sânziene: când
dorohoinews.ro Biserica Ortodoxă Română a rânduit, prin hotărârea Sfântului Sinod din anul 1992 ca în a doua Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt să fie cinstiţitoţisfinţii români: „pe cei cunoscuţişi
dorohoinews.ro Sfântul Mucenic Iulian s a născut în cetatea Anazarve, a doua eparhie a Ciliciei, iar după moartea tatălui său s a mutat împreună cu mama sa în Tarsul Ciliciei. Botezat fiind pruncul Iulian în numele Preasfintei Treimi,
dorohoinews.ro Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, organizează în perioada 5-6 iulie 2025, pe Pietonalul Unirii din Municipiul Botoșani, cea de-a XVII-a ediție a
dorohoinews.ro Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 16-29 iunie 2025, în spațiul Colecției de Artă, expoziția de arte vizuale „Suprapuneri estetice – cămașa românească”. Evenimentul, ajuns la a treia ediție,
cultura de la 241 la 260 din 5225
<<<89101112131415161718>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web