Sfânta Evdochia samarineanca era de fel din cetatea Iliopolei, care se găsea în provincia Libanului, în Frigia. A trăit pe vremea împărăţiei lui Traian. Mai întâi a dus o viaţă de desfrâu, atrăgând
Acest cuvios a trăit pe vremea împărăţiei lui Leon Isaurul, luptătorul împotriva sfintelor icoane. Lăsând el lumea şi cele din lume, s-a făcut monah. Şi a petrecut mai întâi în nevoinţă, iar mai târziu
Membrii Clubului Fotografilor Botosani, se vor intalni bilunar in ziua de joi incepand cu data de 24 februarie 2011 orele 18.00, aceste intalniri vor avea loc in sala “CLUBUL FOTOGRAFILOR BOTOSANI”, care se afla la “HOTEL
Vineri, 25 februarie 2011, la Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi a fost comemorat Părintele Dumitru Furtună (26 februarie 1890-15 ianuarie 1965), renumit cărturar, etnograf, istoriograf şi folclorist, fondatorul Seminarului
Acest sfânt a intrat de tânăr în viaţa monahicească şi deprinzându-se cu tot felul de nevoinţe, s-a curăţit pe sine în chip desăvârşit. Iar mai pe urmă, mustrând vitejeşte şi dispreţuind pe cei ce
Pentru că totul se învârte în jurul informaţiei, întotdeauna are de câştigat cel care este mai bine informat. În secolul nostru, calculatoarele au pătruns în majoritatea domeniilor de activitate deci, pentru
Slova creştină este o publicaţie lunară apărută în decembrie 2008 la iniţiativa Protopopiatului Dorohoi, cu binecuvântarea I.P.S Teofan, Mitropolit al Moldovei si Bucovinei. Apariţia unei publicaţii de gândire creştină îşi
În sâmbăta de dinaintea lăsatului sec de carne (dinainte de Duminica înfricoşatei Judecăţi), se face prăznuire de minunea grâului fiert, făcută de sfântul mare mucenic Teodor în zilele rău-credinciosului împărat
Codruta Barariu este absolventa a Scolii Populare de Arta (sectia canto clasic), iar in prezent eleva a Scolii Nr. 10 Botosani. Studiaza in particular flautul. Este membra a Grupului VOCES de la Clubul copiilor si elevilor Dorohoi.
A fost selectata
Elevii de la Regina Maria au fost spectatori miercuri, 23 februarie 2011, la o reprezentaţie de excepţie a Teatrului Mihai Eminescu din Botoşani, în cadrul unui parteneriat cultural ce se derulează de mai mulţi ani între cele două instituţii,
Fiu al Babei Dochia, Dragobetele era sarbatorit pe 24 februarie. Sarbatoarea de Dragobete este echivalentul romanesc al sarbatorii Valentine's Day, sau ziua Sfantului Valentin, sarbatoare a iubirii. Probabil ca 24 februarie insemna pentru omul arhaic
Cinstitul cap şi de îngeri mult preţuit al Înaintemergătorului s-a aflat, întâia oară după bunăvoirea şi arătarea sfântului Ioan Înaintemergătorul, de doi monahi oarecare, în casa lui Irod, mergând
Inspectoratul Școlar al Județului Botoșani, Teatrul pentru copii și tineret „Vasilache”, Grădinița P.P. nr. 21 „Șotron” Botoșani, Societatea cultural-artistică Arlechin, organizează Festivalul Județean „Micii păpușari”,
Pe când scaunul Constantinopolului era cârmuit de preasfinţitul Toma, mulţime de sfinte moaşte s-au aflat zăcând în pământ. Îndată au fost ridicate, cu cinste, de arhiereu şi făcându-se acolo adunare de
Acest fericit, intrând de mic în viaţa monahală şi stingându-şi cu totul săltările patimilor cu multă înfrânare şi cu neîncetate rugăciuni şi ajungând mai presus de patimi, s-a arătat vas vrednic al
Acest sfânt se trăgea din Ravena, fiind fiu de părinţi de neam ales şi binecredincioşi. Din pricina curăţiei vieţii lui, a nevoinţei şi grijii faţă de cugetul său, trecând după lege prin toate sfinţitele trepte, prin dumnezeiască
Festivalul National de muzica usoara romaneasca “Martisor dorohoian”, editia a XXVIII-a, va avea loc in perioada 4-6 martie 2011, pe scena Salii Teatrului Dorohoi. Organizatorii acestei editii sunt: Consiliul Judeţean Botoşani, Primăria
După ce săptămâna trecută Biblioteca Colegiului Național “ Grigore Ghica” Dorohoi a reușit să strângă câțiva elevi dornici de a citi și de a împărți experiențele trăite prin lectură, sâmbătă,
Aceştia au trăit pe vremea împărăţiei lui Neron, fiind ucenici al apostolului Pavel. Astfel întâmplându-se serbarea zeiţei Artemida în Colose, care este o cetate a Frigiei, şi aceşti apostoli făcând doxologie
La Protopopiatul Dorohoi (langa bisericuta de lemn) in fiecare joi, la ora 18:00 are loc intalnirea membrilor Asociatiei Tinerilor Ortodocsi din Romania – filiala Dorohoi.
Aceste activitati au inceput in urma cu aproape doi ani si reprezinta o