Dorohoi News Logo

INFRACTIONAL:

dorohoinews.ro Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cetățean R. Moldova, care s-a prezentat la control la volanul unui autoturism ce figura radiat din circulație
dorohoinews.ro În ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventive pe raza întregului județ. În această perioadă nu au fost înregistrate incidente deosebite care să tulbure ordinea și liniștea publică.  Astfel,
dorohoinews.ro Un echipaj de jandarmerie a găsit în noaptea de 7 spre 8 iunie 2025, în jurul.orei 03.40,  în portbagajul unui autoturism un pistol cu aer comprimat marca Walther și 90 de cartușe de 9 milimetri. Proprietarul pistolului, un
dorohoinews.ro La data de 04 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au depistat pe D.N. 29 C de pe raza comunei Vârfu Câmpului, o autoutilitară condusă de un bărbat, din județul Suceava, care transporta cantitatea de 4,00 metri
dorohoinews.ro La data de 04 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției orașului Darabani, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au acționat conform Planului de acțiune Blocada. Pentru prevenirea și combaterea unor situații
dorohoinews.ro Miercuri 4 iunie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe drumul național de pe raza municipiului Dorohoi, o autoutilitară, condusă de un tânăr, de 27 ani, din județul Suceava. În urma verificărilor
dorohoinews.ro Un accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Botoșani.  În eveniment au fost implicate două autoturisme.  La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani,
dorohoinews.ro În cadrul operațiunii „Jupiter”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 5 iunie a.c., polițiștii Inspectoratului
dorohoinews.ro Polițiștii Serviciului Rutier acționează zilnic pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, fiind vizate zonele cu risc rutier, în care au fost înregistrate accidente grave. Astfel, în intervalul orar 16:00-20:00, polițiștii
dorohoinews.ro La data de 3 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au identificat un bărbat de 46 de ani, din comuna George Enescu, pe numele căruia era emis de către instanța de judecată, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Bărbatul
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, la data de 2 iunie 2025,  împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești și ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și polițiști din Dorohoi, Darabani
dorohoinews.ro La data de 2 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au identificat un bărbat de 49 de ani, din municipiul Dorohoi, pe numele căruia era emis de către instanța de judecată, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.  Bărbatul
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au fost sesizați la data de 2 iunie 2025, cu privire la faptul că pe strada Dragoș Vodă, din municipiul Botoșani s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul
dorohoinews.ro Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi – Biroul Rutier au emis ordonanță de reținere, la data de 31 mai 2025, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 35 de ani, din municipiul Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii
dorohoinews.ro La data de 31 mai 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla și polițiști de frontieră au organizat o acțiune pentru
dorohoinews.ro Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cu cetățenie română, care a fost depistat conducând un autoturism ce nu avea drept de circulație
dorohoinews.ro Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu, în cursul zilei de 23 mai 2025, cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 50 de ani, din municipiul Botoșani, deține mai multe feline cărora nu le
dorohoinews.ro La data de 21 mai 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla și reprezentanți R.A.R au organizat o acțiune pentru prevenirea
dorohoinews.ro La data de 21 mai 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi – Biroul de Investigații Criminale au identificat un bărbat, din municipiul Dorohoi, pe numele căruia era emis de către Judecătoria Dorohoi, un mandat de executare
dorohoinews.ro La data de 21 mai 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, un autoturism, condus de un bărbat de 35 de ani, din comuna Bălușeni, care se deplasa pe sensul opus de mers.  În urma
infractional de la 41 la 60 din 10120
<<<12345678>>>
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web