Castravetii, despre care se crede ca au fost importati din Spania, au fost contaminati cu bacteria E.coli. Numeroase persoane, poate chiar cateva sute, au prezentat tulburari grave denumite sindromul hemolitic uremic.
Orasul Hamburg cel mai afectat
Formele agresive de E.coli pot provoca deficiente renale sau chiar probleme ale sistemului nervos central. Majoritatea cazurilor s-au inregistrat in zona orasului Hamburg.
Helge Karch, profesor la Universitatea Munster, a avertizat ca epidemia nu s-a incheiat: "Este posibil sa existe infectii secundare, adica o transmitere de la om la om. Este nevoie de o grija speciala pentru igiena personala".
Cazuri ale sindromului hemolitic uremic au fost raportate si in Suedia, Danemarca, Olanda si Marea Britanie, la persoane care au calatorit in Germania.
In Romania nu sunt loturi de castraveti din Spania de la care au aparut infectiile cu E.coli
In Romania nu au ajuns loturi de castraveti din Spania de la care au aparut infectiile cu bacteria E.coli, a anuntat, duminica, Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor, precizand ca cei care s-au imbolnavit nu au spalat bine legumele inainte de a le consuma.
Conducerea ANSVSA a dispus tuturor Directiilor Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) judetene sa monitorizeze in continuare lanturile de magazine, in special legumele bio, crescute cu ingrasamant natural, cele de la care pot aparea infectiile cu E.coli, se arata intr-un comunicat de presa al autoritatii.
"Mentionam ca tara noastra, in cadrul comertului intracomunitar, nu a primit loturi din acest tip de leguma", a precizat sursa citata.
ANSVSA mentioneaza ca infectarea a aproape 200 de persoane din Germania cu bacteria Escherichia coli (E.coli) a fost posibila, potrivit datelor transmise de autoritatile sanitare veterinare germane, din cauza faptului ca acestea nu au respectat normele minime de igiena in cazul consumului unor castraveti-bio import Spania, respectiv spalarea lor sub jet de apa.
"Pentru a lamuri si mai bine populatia Romaniei, trebuie sa spunem ca, practic, in acest caz nu este vorba de o problema de siguranta a alimentelor propriu-zisa, ci de o problema in respectarea unor norme minime de igiena in cadrul manipularii si consumarii acestor legume crescute bio, cum sunt spalarea lor sub jet de apa, spalarea mainilor si a eventualelor ustensile dupa manipularea acestui tip de legume etc. Lucruri normale, pe care le invatam de mici in familie si la scoala, dar pe care uneori le uitam! De aceea, reamintim ca, mai ales in aceasta perioada cand consumam multe legume proaspete, trebuie sa le spalam sub jet de apa inainte de a le consuma si trebuie sa ne spalam pe maini, mai ales in cazul copiilor, batranilor si persoanele bolnave, cu imunitatea mai scazuta, deoarece mai ales in cazurile lor bacteria Escherichia coli poate produce forme grave de boala", a declarat presedintele ANSVSA, Radu Roatis-Cretan, citat in comunicat. (DorohoiNews.ro)