Numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă în Germania a crescut neaşteptat în lunia Iulie, ceea ce arată că incertitudinile privind Grecia şi viitorul zonei euro ar putea afecta evoluţia celei mai mari economii europene, cu toate că rata şomajului s-a menţinut la un nivel minim record, transmite Bloomberg.
Oficiul Federal pentru Muncă a anunţat joi că numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă a urcat luna aceasta cu 9.000, până la cifra ajustată de 2,8 milioane de persoane. Analiştii intervievaţi de Bloomberg se aşteptau la o scădere cu 5.000 de persoane.
De asemenea, rata şomajului, care măsoară proporţia persoanelor fără loc de muncă în raport cu populaţia aptă de muncă, s-a menţinut la 6,4%, cel mai redus nivel de după reunificarea Germaniei, în 1990. Analiştii se aşteaptă ca Eurostat să anunţe vineri că rata şomajului în zona euro a scăzut în iunie la 11%, de la 11,1% în mai.
Slăbiciunea pieţei muncii din această lună ar putea fi primul semn al efectelor crizei din Grecia asupra economiei germane. „Chiar dacă există o încetinire, probabil redresarea pieţei forţei de muncă va continua. Tendinţa de creştere a economiei Germaniei este intactă", a afirmat economistul Andreas Rees, de la UniCredit Bank.
Luna aceasta, Banca Centrală a Germaniei - Bundesbank a estimat că ritmul de creştere al economiei a fost solid în trimestrul doi din 2015, pe fondul redresării exporturilor. „Expansiunea activităţii economice în Germania s-a întărit probabil în trimestrul doi, datorită majorării cheltuielilor de consum, sprijinite de situaţia foarte bună de pe piaţa muncii şi de creşterea considerabilă a salariilor. În plus, exporturile s-au redresat semnificativ", se arată în raportul Bundesbank.
În iunie, instituţia estima o creştere a PIB-ului Germaniei de 1,5% anul acesta şi de 1,7% în 2016 şi în 2017. Sursa:agerpres.ro