O adolescentă de 16 ani a găsit un lingou de aur de 500 g, în valoarea de 16.000€, în timp ce înota într-un lac din Germania, afirmă surse din poliție. Îndată ce a făcut descoperirea, fata a predat autorităților metalul prețios.
Potrivit www.bbc.com, aurul se afla aproape de țărmul lacului bavarez Koenigssee, la o adâncime de 2 m. Evenimentul s-a petrecut vinerea trecută și la momentul actual, oamenii legii investighează proveniența lingoului.
Scafandrii au cercetat zona, dar nu au mai găsit aur. Descoperirea alimentează zvonurile mai vechi referitoare la aurul pierdut de naziști la granița cu Austria, dar specialiștii infirmă această ipoteză. Sursa: jurnalul.ro