Coliziunea unui tren regional cu un camion de mare tonaj, joi seară, la o trecere la nivel cu calea ferată, s-a soldat cu cel puțin doi morți, printre care un român, patru răniți grav și mai mulți răniți ușor în sudul Germaniei, informează vineri poliția locală citată de AFP.
Cele două victime sunt mecanicul trenului și șoferul camionului de mare tonaj, un cetățean român. Au fost necesare mai multe ore pentru salvatorii să poată ajunge la locomotivă, a precizat poliția. Patru persoane au fost transportate la spital.
Accidentul s-a produs în apropiere de orașul Freihung, situat în Bavaria (sud), în jurul orei locale 22:00 (21:00 GMT), când un tren cu circa patruzeci de pasageri la bord a lovit un camion de mare tonaj blocat la o trecere la nivel, împingându-l câteva sute de metri, potrivit poliției.
Anchetatorii nu au făcut niciun comentariu în legătură cu cauzele accidentului, precizând doar că trenul și camionul au luat foc.
Potrivit poliției, camionul de mare tonaj era un 'convoi excepțional' înmatriculat în România și efectua un transport pentru armata americană. Sursa:agerpres.ro