Facebook Messenger urmează să devină ceva mai enervant din cursul acestui an, compania Facebook intenționând să aducă o schimbare neașteptată.
Mai exact, gigantul american IT intenționează să afișeze reclame în aplicația folosită de sute de milioane de utilizatori din lumea întreagă, scrie iDevice.ro.
Conform unor informații furnizate de către surse din interiorul companiei Facebook, reclamele urmează să fie afișate doar utilizatorilor care intră în contact cu diverse companii care vor cumpăra reclame pentru a fi afișate în platforma Messenger, desktop sau mobilă.
Mai exact, pentru ca utilizatorii să interacționeze cu business-urile este necesar ca ei să contacteze acel business printr-un link special creat de către acea companie, iar din acel moment vor vedea reclame în Facebook Messenger, fie că doresc acest lucru sau nu.