Volkswagen recheamă în service noul Passat vândut în Europa. Constructorul auto german Volkswagen a demarat luna trecută în Europa o acţiune de rechemare în service pentru noul model Passat, care este susceptibil să aibă o problemă electrică, informează AFP, citată de Agerpres.
'Am decis să rechemăm în Europa noul Passat, B8' din cauza unei probleme electrice, a declarat marţi un purtător de cuvânt de la Volkswagen, fără a oferi detalii cu privire la numărul autovehiculelor afectate. 'Nu avem cunoştinţă de existenţa unor accidente provocate de această problemă', a mai spus purtătorul de cuvânt.
Noul model Volkswagen Passat se comercializează în Europa de la sfârşitul anului 2014.
În Suedia de exemplu, constructorul german a trimis o scrisoare unui număr de 13.700 de proprietari de Passsat în care îi roagă să contacteze un concesionar Volkswagen şi să stabilească o întâlnire pentru a controla o priză de curent care este posibil să fie montată în mod incorect, a precizat un purtător de cuvânt de la subsidiara Volkswagen din această ţară. Acesta a explicat că problema electrică poate duce la încetarea funcţionării motorului şi a sistemului de asistenţă la frânare dar cu toate acestea conducătorul vehiculului poate să frâneze şi să vireze.
În paralel, grupul Volkswagen este implicat în prezent într-un scandal de amploare după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.