Doi membri ai reţelei teroriste Stat Islamic ameninţă, într-o înregistrare video, că vor comite atentate la biroul premierului Marii Britanii şi la aeroporturi din Londra, informează publicaţia Daily Mail, citată de Mediafax.
Înregistrarea prezintă doi bărbaţi cu cagule, având accente britanice, care celebrează comiterea atentatelor de la Bruxelles, soldate cu 31 de morţi şi revendicate de reţeaua teroristă Stat Islamic.
„Belgia: aeroportul din Bruxelles a explodat. ... Heathrow...", afirmă unul dintre terorişti. "Gatwick, Downing Street... înţelegeţi??", afirmă celălalt terorist în înregistrarea video postată pe reţeaua Instagram.
Aeroporturile Heathrow şi Gatwick sunt situate la periferia oraşului Londra, iar Downing Street 10 este reşedinţa şi biroul premierului Marii Britanii. Sursa: realitatea.net